Municipiul Miercurea Ciuc s-a alăturat, şi în acest an, campaniei mondiale Ora Pământului, astfel că la sfârșitul săptămânii trecute, sâmbătă seara, începând cu ora 20:30 s-a întrerupt iluminatul public stradal. Municipiul a aderat în acest fel din nou la acţiunea localităţilor din România, care se simt responsabili faţă de soarta mediului înconjurător, şi acţionează în acest sens prin renunţarea la iluminatul public timp de o oră.
La această campanie s-a alăturat și Inspectoratul de Jandarmi Județean Harghita, comandantul instituției, lt.col. Dan Iamandi precizând că „dincolo de obligațiile ce ne revin prin lege, e o datorie de onoare a fiecărui jandarm să protejeze natura, astfel că e inevitabilă decizia fiecăruia dintre noi de a stinge, chiar și pentru un interval scurt de timp, lumina, pentru a da o șansă în plus naturii”.
În intervalul orar 20:30-21:30, jandarmii au participat participa la Ora Pământului prin reducerea consumului de energie electrică din locuințele proprii și de la locurile de muncă și, implicit, a poluării. Campanie unică în istorie, Ora Pământului își propune, prin gestul simplu de stingere a luminilor care nu sunt esențiale funcționării și prin deconectarea echipamentelor electronice aflate în stand-by, să tragă un important semnal de alarmă la adresa efectelor dezvoltării iresponsabile.