Facultatea de Științe Economice, Juridice și Administrative, din cadrul Universității „Petru Maior” din Tîrgu Mureș, organizează la data de 23 ianuarie 2018, orele 14,00, la sediul din Tîrgu Mureș, str. Livezeni nr. 69, în sala – Aula Tudor Drăganu, un eveniment de celebrare a Centenarului 1918-2018.
Evenimentul cuprinde o serie de momente de celebrare, respectiv: Inaugurarea sălii de pledoarii juridice sub denumirea „Alexandru Papiu Ilarian”; inaugurarea și dezvelirea bustului lui „Alexandru Papiu Ilarian” donat de Asociația Culturală „Alexandru Papiu Ilarian”; lansarea unui nou volum din Revista Tezaur și a volumului „Viața, operele și ideile lui Georgiu Șincai”; preluarea mesajelor din partea oricărui participant pentru a fi depuse în Ștăcula Vremii (cutia timpului) și date publicității după trecerea a 100 ani; expoziție de filatelie și de carte dedicate personalității lui Alexandru Papiu Ilarian.
AGENDA SIMPOZIONULUI NAȚIONAL „ALEXANDRU PAPIU ILARIAN”
23 ianuarie 2018
Orele 14,00: Aula Tudor Drăganu, Cuvânt de deschidere – doamna conferențiar dr. Daniela Ștefănescu, Decanul Facultății de Științe Economice, Juridice și Administrative
– Președintele Asociației Culturale „Alexandru Papiu Ilarian” – profesor Nemeș Petru
– Rectorul Universității „Petru Maior” din Tg. Mureș – profesor Călin Enăchescu
– Reprezentantul studenților de la specializarea Drept
– Invitații
Lansarea Revistei „Tezaur” și Lansarea lucrării „Viața, operele și ideile lui Georgiu Șincai” Discurs de recepție la Academia Română a lui Alexandru Papiu-Ilarian, editura Universitară, ediție îngrijită de Nicolae Ploeșteanu; prezintă profesorul Vasile Dobrescu, profesorul Petru Nemeș și conferențiar Nicolae Ploeșteanu
Semnarea Protocolului de Onoare, între Asociația „Alexandru Papiu-Ilarian” și Facultatea de Științe Economice, Juridice și Administrative, pentru înălțarea și găzduirea bustului lui Alexandru Papiu-Ilarian,
Anunțul Doamnei decan legat de inaugurarea sălii de pledoarii „Alexandru Papiu Ilarian”
Orele 16,00:Protocolul de inaugurare la sala Alexandru Papiu Ilarian
Depunerea mesajelor în Ștăcula Vremii
Turul sălii de pledoarii și prezentarea expoziției de filatelie și a expoziției de carte!
Masa festivă Cabana Primăriei din complexul Week-end
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.