Cinci persoane, printre care și o fetiță de 11 ani, au fost rănite după ce mașina în care se aflau a fost lovită de un tren, luni noapte, la Coroisânmărtin.
Mecanicul este cercetat pentru că era băut și ar fi circulat cu luminile locomotivei stinse. În plus, nici nu a semnalizat sonor, la apropierea trecerii la nivel peste calea ferată, așa cum cere legea.
Pentru cei aflați în autoturism, șocul a fost total. Deși la trecerea peste calea ferată șoferul a încetinit, cei cinci au fost loviți brusc de o locomotivă care circulă în beznă, dinspre Târnăveni.
Trecerea nu are bariere și este marcată cu crucea Sfântului Andrei.
Șoferul s-ar fi asigurat dar, cum nu a văzut nimic, și-a continuat drumul. Potrivit unor surse din anchetă, locomotiva nu avea farurile aprinse, iar mecanicul nu ar fi semnalizat în niciun fel. Mai mult, era și băut.
Mașina a fost împinsă pe calea ferată aproape 50 de metri, iar una dintre persoane a fost aproape strivită în caroserie.
O localnică, martoră la eveniment, povestește cum cei din autoturism încercau să-l avertizeze pe mecanicul de locomotivă.
lexandra Luca, purtător de cuvânt IPJ Mureș: „În urma testării cu aparatele din dotare a conducătorului locomotivei, un bărbat de 59 de ani, a rezultat o concentrație de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.”
Cei cinci ocupanţi ai mașinii au fost răniți iar trei dintre ei, prin care și o fetiță de 11 ani, au ajuns la spital.
Localnică: „Erau trei în spate, era femeia, era fiica sa, mai era o femeie șoferul și încă un bărbat lângă șofer.
Din cauza numărului mare de accidente, de anul acesta au fost introduse noi obligații pentru conductorii de locomotivă.
Astfel, exista o prevedere potrivit căreia aceștia trebuie să dea semnale de atenție pe o lungime de 1000 de metri înainte de trecerea la nivel peste calea ferată.
În cazul accidentului din Mureș însă, se pare că mecanicul nu ar fi respectat nici un protocol.
Polițiștii i-au deschis mecanicului un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.