Simularea unui accident aviatic în Munţii Gurghiului

Simularea unui accident aviatic în Munţii Gurghiului

elicopter

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş organizează și desfăşoară în data de 10 Noiembrie a.c., începând cu ora 1000, un exerciţiu de cooperare cu forţe şi mijloace în teren pentru gestionarea unei situaţii de urgenţă generată de un accident aviatic în Munții Gurghiului, localitatea Ibănești, zona Fâncel.
Situația tactică generală presupune prăbușirea unui avion care avea la bord un număr 30 de pasageri, accidentul fiind anunțat de către un pasager care a supraviețuit prăbușirii prin DIAU 112.
Scopul principal al exercițiului este verificarea capacității de reacție a componentelor subsistemului local și județean de management al situațiilor de urgență pentru conducerea acțiunilor de limitare și înlăturare a efectelor unui accident aviatic și de verificare a modului de punere în practică a Planului Roșu la nivelul județului.
Pe timpul exercițiului se urmăresc perfecționarea deprinderilor personalului de intervenție, dezvoltarea capacității de interoperabilitate în sistem integrat, optimizarea și creșterea calității managementului misiunilor specifice, creșterea capacității operaționale a structurilor implicate și verificarea viabilității Planului Roșu.
Vor participa la acest exercițiu toți factorii de decizie angrenați în managementul unei intervenții generate de o asemenea situație de urgență astfel:
1. Instituţia Prefectului;
2. Primăria Ibănești – S.V.S.U. Ibănești;
3. Inspectoratul pt. Situaţii de Urgenţă „HOREA”al jud. Mureş;
4. Unitatea Militară 01011;
5. U.P.U. – S.M.U.R..D. Mureş;
6. Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Mureş;
7. Gruparea Mobilă de Jandarmi Mureş;
8. Serviciul de Ambulanţă Judeţean Târgu Mureş;
9. Salvamont Mureș;

Lasă un răspuns