Colet suspect găsit la Sinagoga din Târgu Mureș. ISU Mures intervine în zona de competență pentru asigurarea măsurilor PSI.
Strada Aurel Filimon este blocata de la intersecția cu Bartok Bela pana la str Horea de catre fortele de ordine desfasurate in zona.
Dispeceratul 112 a fost sesizat marţi, după ora 12,00, de existenţa a două cutii suspecte la Sinagoga din Târgu Mureş, echipele specializate fiind la faţa locului pentru a ridica coletele respective, iar o grădiniţă din apropiere a evacuat copiii în curtea instituţiei.
„Sunt două cutii pe care le-am considerat dubioase. Am anunţat la 112 şi acum se fac cercetări. Nu vrem să alertăm lumea, sunt aici toate instituţiile cu atribuţii în domeniu, deci să nu ne grăbim”, a declarat, pentru AGERPRES, liderul comunităţii evreieşti din Târgu Mureş, Vasile Dub.
Surse din cadrul anchetei susţin că grădiniţa din apropiere a fost evacuată şi că cele două cutii urmează să fie scanate şi transportate.
AGERPRES
La data de 24 octombrie a.c., Poliția municipiului Târgu Mureș a fost sesizată prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că, în curtea Sinagogii evreiești din Târgu Mureș, s-ar afla două colete suspecte.
La fața locului s-au deplasat cu celeritate echipaje de ordine publică, iar polițiștii au luat primele măsuri pentru pentru asigurarea unui perimetru de siguranţă, circulația auto și pietonală în zonă fiind restricționată.
La fața locului se află efective de polițiști, jandarmi, pompieri și reprezentanți S.R.I. în vederea efectuării intervenției specifice pentru acest tip de sesizare.
În cele două colete suspecte au fost identificate obiecte de uz casnic, nefiind constatată existența vreunui pericol.
În continuarea sunt efectuate verificări referitoare la modul în care cele două colete au ajuns în respectiva locație
IPJ Mures
ISu Mures a anuntat ca s-a constatat ca geanta nu prezinta pericol. Echipajul se retrage din dispozitiv.