Sindicatul Jurnaliştilor MediaSind din TVR a luat act de votul din data de 28 ianuarie 2020 privind adoptarea bugetului pentru anul 2020. Membrii Consiliului de Administrație apropiaţi preşedintelui-director general al SRTV, Doina Gradea (foto) au propus şi votat un buget care poate provoca blocarea activităţii în cea mai mare instituţie de presă a statului, cele mai afectate vor fi studiourile teritoriale, întrucât acestea vor fi nevoite să se descurce în funcţie de propriile venituri.
Decizia votată de şefa TVR împreună cu membrii CA controlaţi de către aceasta, inclusiv unul dintre reprezentanţii salariaţilor în Consiliul de Administraţie angajat al Studioului Teritorial Cluj (!), va periclita funcţionarea SRTV şi va favoriza firmele-căpuşă de pe lângă instituţie.
Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind solicită Parlamentului demiterea în regim de urgenţă a Consiliului de Administraţie al SRTV prin respingerea Raportului de activitate şi aprobarea constituirii unei comisii de anchetă pentru a cerceta faptele de corupţie depistate de inspectorii Curţii de Conturi în Televiziunea Naţională.
Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind – Filiala MediaSind TVRBucureşti, 29 ianuarie 2020
Foto Mediafax