Primarul municipiului Târnăveni, Sorin Megheşan, a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă, că sistemul de iluminat public cu tehnologie LED, unic în România, care a înlocuit complet vechiul sistem de pe raza oraşului şi din cele trei sate aparţinătoare, aduce economii la factura de energie electrică de 62%.
Sorin Megheşan a spus că realizarea investiţiei, care s-a ridicat la peste 2 milioane de euro, a durat 3 ani şi a fost suportată de o firmă privată, urmând să se amortizeze în zece ani.
Proiectul a prevăzut înlocuirea vechilor lămpi cu unele moderne şi în extinderea sistemului de iluminat, de la 1442 de lămpi, la 2440, în Târnăveni şi în satele Botorca, Bobohalma şi Cuştelnic.
‘Dacă am fi accesat un credit bancar pentru realizarea acestui sistem de iluminat public, nicio bancă nu ne-ar fi acordat o dobândă atât de mică. Noi plătim factura la energia electrică, într-un sistem de concesiune, şi chiria care reprezintă rata’, a precizat Megheşan.
Edilul a arătat că acest sistem, cel mai modern la ora actuală din Europa, permite controlul pe fiecare bec în parte dintr-un dispecerat special, poate fi programat să pornească, să se oprească şi să reducă intensitatea luminii în anumite intervale de timp şi identifică în timp real orice defecţiune survenită.
AGERPRES