Situaţia de la Salina Praid, unde s-au produs infiltraţii şi pătrunderi de apă în subteran, iar activitatea de producţie şi vizitare a fost suspendată, este monitorizată permanent de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Harghita şi de Comitetul local.
Infiltraţiile provin din pârâul Corund, al cărui debit a crescut în urma precipitaţiilor din ultima perioadă.
Potrivit informaţiilor furnizate, joi, presei de purtătorul de cuvânt al Instituţiei Prefectului Harghita, Adrian Pănescu, în urma unei hotărâri adoptate la sfârşitul săptămânii de CJSU Harghita, au fost dispuse măsuri de urgenţă pentru oprirea infiltraţiilor în mină şi pentru punerea în siguranţă a perimetrului minier de suprafaţă, Salina Praid şi SGA Mureş efectuând ample lucrări de limitare a pătrunderii apei din pârâul Corund în mină.
„Începând cu data de 12 mai, echipe de intervenţie ale salinei şi ale Administraţiei Bazinale de Apă (ABA) Mureş efectuează lucrări pentru dirijarea controlată a debitelor de apă din pârâul Corund, pe întreaga zonă în care s-au produs infiltraţii în subteran. Specialişti ai ABA Mureş monitorizează permanent debitele pârâului Corund, care au crescut în urma precipitaţii din ultima perioadă”, a transmis Adrian Pănescu.
Acesta a mai arătat că CJSU Harghita este informat zilnic despre stadiul lucrărilor şi evoluţia situaţiei de la faţa locului de către Salina Praid şi Administraţia Bazinală de Apă Mureş.
Societatea Naţională a Sării a decis sistarea activităţii de producţie şi de vizitare în Salina Praid, până la rezolvarea situaţiei create de infiltraţiile recente, a informat, miercuri seara, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, printr-un comunicat.
Potrivit sursei citate, pe fondul precipitaţiilor abundente din perioada 17 – 19 aprilie, care continuă şi în prezent, s-a constatat pătrunderea în subteran a apei dulci provenite din pârâul Corund.
„Drept urmare conducerea Societăţii Naţională a Sării SA a luat decizia de a stopa activitatea de extracţie, dar şi vizitarea Salinei Praid, până la remedierea situaţiei, pentru protecţia angajaţilor şi a turiştilor. Societatea Naţională a Sării, prin specialiştii săi, face toate demersurile necesare pentru redeschiderea activităţii la Salina Praid în cel mai scurt timp posibil”, se menţionează în comunicat. AGERPRES