13 cadre medicale vindecate
De la începutul pandemiei de coronavirus şi până în data de 30 aprilie 2020, un număr de 76 de cadre medicale au fost declarate pozitiv cu COVID-19, iar 13 dintre acestea sunt deja vindecate şi externate.
Într-unul dintre cele 76 de cazuri evoluţia a fost nefavorabilă soldându-se cu deces (brancardier Spitalul Clinic Judeţean Mureş).
Dintre cele 76 cadre medicale, 35 sunt angajate ale Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş (dintre aceştia 21 sunt de la UPU SMURD şi 14 pe celelalte secţii), 28 cadre medicale angajate ale Spitalului Clinic Judeţean Mureş (dintre aceştia 19 sunt de la ATI, 6 de la Secţia Boli Infecţioase I şi 3 de pe alte secţii), 9 sunt angajate ale Spitalului Municipal Sighişoara, un medic de familie, un medic al unei unităţi medicale private din Târgu Mureş, un medic stomatolog şi un asistent de farmacie de la o farmacie privată.
Cadrele medicale, care în acest moment sunt confirmate pozitiv COVID-19, sunt internate în cadrul Spitalului Clinic Judeţean Mureş, Secţia Clinică Boli Infecţioase.
În acest moment, starea de sănătate a tuturor cadrelor medicale internate este una bună.
Biroul de presă DSP Mureș