Sâmbătă, 30 iunie, în jurul orei 23.00, doi subofițeri operativi, din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Târgu-Mureș, au găsit un telefon tip smartphone. Sergent major Bogdan Ana și sergent major Dincă Răzvan, în timp ce-și executau atribuțiile de serviciu, în zona de desfășurare a Festivalului de muzică electronică „Double Rise”, în Rîmetea, județul Alba, au observat telefonul pe jos. Acesta era închis și avea cartela blocată, dar pentru că nu avea setări de securitate, jandarmii l-au putut deschide și au sunat, de pe telefonul personal, la ultimul număr apelat din agendă. La capătul firului le-a răspuns o persoană de sex masculin, care se afla împreună cu proprietarul telefonului pierdut, în apropiere.
Astfel, colegii noștri au reușit să-și ducă “misiunea” la bun sfârșit și s-au întâlnit cu tânărul B.I. , pentru ai returna telefonul. Proprietarul bunului găsit, le-a mulțumit jandarmilor pentru fapta lor.
Pentru corectitudinea și spiritul civic de care au dat dovadă, cei doi jandarmi au fost felicitați de comanda unității.
Ne bucurăm, că prin astfel de gesturi simple, reușim să venim în sprijinul cetățenilor!
Smartphone găsit și returnat de jandarmii mureșeni
Category: Stirile Punctul
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.