(SMURD) marchează anul acesta 35 de ani de activitate printr-un eveniment aniversar organizat la Palatul Culturii din Târgu Mureș
(SMURD) marchează anul acesta 35 de ani de activitate printr-un eveniment aniversar organizat la Palatul Culturii din Târgu Mureș

(SMURD) marchează anul acesta 35 de ani de activitate printr-un eveniment aniversar organizat la Palatul Culturii din Târgu Mureș


Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD) marchează anul acesta
35 de ani de activitate printr-un eveniment aniversar organizat la
Palatul Culturii din Târgu Mureș, sâmbătă, 27 septembrie 2025, ora 16:00.

Sub sloganul „SMURD – 35 de ani în slujba fiecărei secunde”, evenimentul reunește toate
categoriile de personal care activează în sistemul de asistență medicală de urgență,
voluntari, parteneri instituționali și comerciali, precum și reprezentanți ai comunității,
pentru a celebra povestea de peste trei decenii a unei structuri care a devenit un reper al
medicinei de urgență din țară și din Europa.


Programul galei include momente de recunoaștere și premiere a celor care au contribuit
la dezvoltarea SMURD, proiecții video cu imagini inedite din culisele activității de zi cu zi,
dar și secvențe emoționante ce aduc în prim-plan pacienți și salvatori. Evenimentul va fi
completat de un concert al formației Ad Libitum Voices.


„Aniversarea celor 35 de ani de SMURD este o ocazie de a privi înapoi cu recunoștință și
înainte cu responsabilitate. Este povestea unor oameni care au pus viața celorlalți pe
primul loc și care au demonstrat că profesionalismul, curajul și compasiunea pot
construi un sistem de urgență demn de încrederea unei întregi națiuni”,
a declarat Dr. Raed Arafat.
Detalii eveniment:
Data: 27 septembrie 2025
Ora: 16:00
Locația: Palatul Culturii, Târgu Mureș