Potrivit reprezentantei părinţilor,Csíki Csengele, după tratative maraton în cursul zilei de marţi, ministrul Educaţiei, Pavel Năstase a dat ultimatum Primăriei Municipiului Tîrgu Mureş, Consiliului Local Tîrgu Mureş şi Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş: dacă până în 15 mai nu fac paşii necesari pentru soluţionarea funcţionării Liceului Teologic Romano-Catolic, va fi trimisă o comisie care să găsească cine sunt vinovaţii pentru cele întâmplate.
Ministrul a declarat că nu e cazul să aştepte o decizie ministerială într-o situaţie a cărei soluţie este de competenţa autorităţilor locale. La tratative au participat reprezentanţi ai primăriei, ai prefecturii, Novák Zoltán senator UDMR, Vass Levente deputat UDMR, Peti András şi Hermann Mark Christian consilieri locali, reprezentanţi ai părinţilor.
Au fost prezenţi şi Delia Peter din partea părinţilor elevilor de la Colegiul Unirea, şi avocatul lor, Horea Hădărău şi deputatul Marius Paşcan. „O ședință cu final predictibil la Ministerul Educației. După două ore și jumătate de dezbateri, ministrul Pavel Năstase a conchis că instituția pe care o conduce nu are competențe pentru soluționarea situației juridice a Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu-Mureș. Totuși, va trimite Corpul de control al ministerului în verificare. Problema ține de atributele legale ale autorităților publice locale, ceea ce, de altfel, personal susțin încă de la începutul acestui conflict. Așa că, ceea ce deputatul Borbely Laszlo și inspectorul școlar general, Ștefan Someșan, au încurcat la timpul potrivit (cu consimțământul majorității consilierilor locali), se pare că nu mai poate descurca nimeni… În rest, rămâne cum autoritățile publice locale au stabilit deja. Nicicum!”, a scris deputatul pe pagina de socializare după şedinţă.
În numele părinţilor, Zsigmond Imola a amintit celor prezenţi că fosta directoare a Colegiului Unirea le-a oferit părinţilor oportunitatea de a-şi înscrie copiii la Liceul Catolic, nu i-a obligat nimeni!
UPDATE:
Fost director al Colegiului Naţional „Unirea” a venit cu următoarea precizare:
„Buna ziua, sunt Andreea Năznean, fost director CNU. Nu știu dacă la mine se referă ultima parte din acest articol sau la un alt director, dar la ședințele cu părinții de la secția maghiară la care eu am participat, eu le-am oferit posibilitatea să rămână la CNU, exact așa apare menționat în procesul verbal de ședință. Declarația anterioară este, oarecum, scoasă din context și aș vrea să apară și această declarație a mea pentru ca toată lumea să știe exact cum au stat lucrurile. Mulțumesc.”
Sursa nepujsag, facebook
EM
Buna ziua, sunt Andreea Năznean, fost director CNU. Nu știu dacă la mine se referă ultima parte din acest articol sau la un alt director, dar la ședințele cu părinții de la secția maghiară la care eu am participat, eu le-am oferit posibilitatea să rămână la CNU, exact așa apare menționat în procesul verbal de ședință. Declarația anterioară este, oarecum, scoasă din context și aș vrea să apară și această declarație a mea pentru ca toată lumea să știe exact cum au stat lucrurile. Mulțumesc.
Mesajul dvs. a fost adăugat articolului de mai sus. Vă mulţumim pentru precizare.