Într-un azil de bătrâni din apropierea orașului Târgu Mureș au fost găsite persoane în vârstă care au ajuns din București și alte localități, fiind cazate în condiții necunoscute și ne-evaluate în recentele controale.
Cazul a pus în alertă maximă toate instituțiile din județul Mureș. Video transmis în direct de Punctul.ro.
Prefectul județului Mureș a anunțat joi seara următoarele:
În urma unui apel telefonic am fost sesizați că în incinta Centrului care aparține Asociației RE-MIN din comuna Sântana de Mureș, sat Bărdești, 10 persoane sunt ținute în subsolul clădirii în condiții inumane. De îndată am dispus mobilizarea instituțiilor cu atribuții în domeniu: AJPIS, DSP si Inspectoratul de Politie Județean Mureș, care s-au deplasat la fața locului. Au fost găsite 8 persoane care au fost preluate de echipajele SMURD pentru îngrijiri de specialitate. Mulțumim persoanei care a sesizat această nelegiuire!În fața unor asemenea atrocități, când semenilor noștri le este refuzată condiția de om, nimeni nu are dreptul să rămână indiferent. În fața răului trebuie acționat cu tărie și fermitate pentru că noi, toți, suntem copiii lui Dumnezeu.
IPJ MUREȘ
Astăzi, politiștii Secției 3 Poliție Rurală Râciu au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, la subsolul unui imobil, din Bărdești, mai multe persoane sunt ținute în condiții improprii.
La fața locului s-au deplasat, de îndată, polițiștii, care au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre 7 adulți.
A fost solicitată o ambulanță, aceștia fiind transportați la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
De asemenea, au fost anunțați și reprezentanții Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Mureș și ai Direcției de Sănătate Publică Mureș, pentru luarea măsurilor legale din competență.
Această acțiune are drept scop protejarea vieții și sănătății, oferirea de ajutor și sprijin persoanelor vulnerabile, în special celor cu dizabilități și vârstnice, care se află în dificultate, în anumite centre de îngrijire.
În acest caz, a fost sesizată unitatea de Parchet competentă.
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că a dispus de urgenţă verificări din partea instituţiilor statului în cazul unor „abuzuri şi violenţe inadmisibile” comise împotriva unor beneficiari din Centrul de îngrijire şi asistenţă Căsuţa Lu’Min, din judeţul Mureş, urmare a unor informaţii primite de la Centrul de Resurse Juridice.
„Ca urmare a informaţiilor primite de la Centrul de Resurse Juridice, am dispus de urgenţă intervenţia instituţiilor statului în cazul unor abuzuri şi violenţe inadmisibile comise împotriva unor beneficiari din Centrul de îngrijire şi asistenţă Căsuţa Lu’Min, din judeţul Mureş. Conform informaţiilor primite, victimele erau ţinute închise şi supuse unor acte de violenţă, necesitând de urgenţă intervenţii medicale”, a declarat Marcel Ciolacu, joi, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Premierul a adăugat că va monitoriza îndeaproape evoluţia evenimentelor pentru a se asigura că victimele vor primi un tratament adecvat, iar vinovaţii vor fi traşi la răspundere.
„Toleranţă zero în astfel de situaţii!”, a conchis Ciolacu. AGERPRES
Isu Mureș
În urma unui apel primit în Dispeceratul Integrat pentru Apeluri de Urgență 112, ISU Mureș a fost solicitat să intervină pentru acordarea de asistență medicală, prim ajutor de urgență și transportul unor persoane vârstnice cazate într-un centru de îngrijire din localitatea Bărdești.
La fața locului au fost dislocate 3 autospeciale de transport personal și victime multiple, 2 ambulanțe SMURD B2, o ambulanță SMURD C1 – Terapie Intensivă mobilă, un microbuz, precum și 2 autospeciale de primă intervenție și comandă.
Până în momentul de față din totalul de 30 de persoane identificate, 13 au fost deja transportate la UPU Târgu Mureș pentru îngrijiri medicale suplimentare, acestea suferind afecțiuni cronice.
De asemenea, o persoană a fost preluată de aparținători și alte 17 persoane vor fi relocate în alte centre de îngrijire aparținând de DGASPC din municipiul Sighișoara (4 persoane) și localitățile Luduș (9 persoane) și Ideciu (3 persoane).
Sg.Maj.Oltean Georgiana – purtător de cuvânt al ISU Mureș