S-au derulat scene șocante în județul Cluj, la doar o săptămână după ce o autospecială de pompieri a trecut razant prin fața unui tren.
De această dată, în prim plan este mașina unui echipaj de la controlul circulației. Vehiculul a fost prins sub o barieră. Nu a trecut mult și a venit o locomotivă în viteză. Polițiștii vor să afle acum dacă șoferul a forțat traversarea.
În imaginile filmate de un martor se vede cum cei doi angajați de la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Cluj rămân blocați cu mașina de serviciu, pe trecerea de cale ferată prevăzută cu bariere. S-a întâmplat în localitatea Apahida.
Cei doi au coborât imediat au ridicat bariera cu mâinile și au dat mașina cât mai departe de sine. Șefii respectivilor au văzut imaginile.
Trecerea de cale ferată este prevăzută cu semnale luminoase și acustice, dar și cu bariere. Toți șoferii sunt obligați să oprească atunci când acestea sunt în funcțiune.
Un șofer și-a încercat norocul în timp ce bariera mult încercată cobora, dar a fost prins sub ea.
La scurt timp s-a apropiat trenul, dar mecanicul a văzut totul și a încetinit din vreme. Apoi a urmat o scenă ireală. A oprit locomotiva, a coborât și l-a ajutat pe șofer să ridice bariera.
Între timp, la locul incidentului au ajuns și angajații CFR.
În urmă cu aproape o săptămână, tot în județul Cluj, o autospecială a pompierilor a forțat trecerea peste șinele de tren. Imaginile arată cât de aproape s-a aflat echipajul de o tragedie. Șoferii care nu respectă semnalele de la trecerea la nivel cu calea ferată riscă să rămână 120 de zile fără permis.