În intervalul 10 – 11.07.2018, agenții Biroului de Siguranță Rutieră au depistat 3 conducători auto aflați la volanul unor autoutilitare care din cauza faptului că nu au curățat de noroi pneurile autovehiculelor care părăseau șantierele de construcții amenajate, au murdărit carosabilul pe străzile Tudor Vladimirescu, Negoiului și Alexandru Papiu Ilarian. În consecință, cei în cauză au fost sancționați contravențional în conformitate cu prevederile art. 21, alin. 2, lit. b) din HCL nr. 20/2008 și determinați să curețe noroiul de pe segmentele de drum menționate mai sus.
Pe viitor, pentru prevenirea unor astfel de fapte, Politia Locala face un apel la responsabilii șantierelor de construcții deschise pe raza municipiului Tîrgu Mureș, să respecte cu strictețe cele stipulate în art. 7, alin. 1 din HCL nr. 20/2008, respectiv „persoanele fizice şi juridice care execută lucrări de construcţii au obligaţia ca înainte de începerea lucrărilor, să amenajeze un spaţiu la ieşirea pe căile publice pentru spălarea şi curăţarea utilajelor de noroi, pentru a evita murdărirea carosabilului”.
Menționăm că nerespectarea acestei prevederi se pedepsește cu amendă contravențională cuprinsă între 100 – 500 lei.
Şoferi amendaţi pentru că au murdărit cu noroi carosabilul
Category: Stirile Punctul
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.