ACȚIUNI DE MONITORIZARE A TRAFICULUI RUTIER
Polițiști ai Serviciului Rutier, împreună cu Biroul Rutier din cadrul Poliției municipiului Mureș, au continuat activitățile pentru combaterea conducerii sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive.
În cadrul acțiunii de azi-noapte, au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.900 de lei, dintre care 1 pentru conducere sub influența alcoolului, 6 pentru neutilizarea centurii de siguranță și 4 pentru alte abateri.
De asemenea, a fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului față de un bărbat care a fost depistat, la volan, cu o alcoolemie de 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Constatări rutiere din ultimele 24 de ore:
Ieri, 18 iunie a.c., polițiștii rutieri din Reghin au oprit, pe strada Sălciilor, din localitate, un autoturism condus de un bărbat, de 40 de ani.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta avea o alcoolemie de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a a fost condus la spital, pentru prelevarea probelor biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului.
La aceeași dată, polițiști ai Biroului Rutier Reghin au constatat o conducere sub influența substanțelor psihoactive.
A fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub supravegherea Pachetului de pe lângă Judecătoria Reghin.