Polițiștii mureșeni au depistat pe raza județului Mureș 3 bărbați bănuiți de comiterea unor infracțiuni rutiere. Au fost întocmite dosare penale.
La data de 09 septembrie a.c., în jurul orei 17:40, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Târgu Mureș au depistat pe strada Voinicenilor din municipiu, un bărbat în vârstă de 61 de ani, care a condus un autoturism, sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Pe numele conducătorului auto, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice”.
La data de 10 septembrie a.c., lucrătorii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Miercurea Nirajului au depistat pe DJ151 D, în localitatea Păsăreni, un bărbat, în vârstă de 30 de ani, care ar fi condus un autoturism, sub influența băuturilor alcoolice și fără a deține permis de conducere.
În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În urma verificărilor efectuate în baza de date de către polițiști, a rezultat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere.
Pe numele conducătorului auto, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice” și “conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a deține permis de conducere.
La data de 10 septembrie a.c., în jurul orei 03:01, lucrătorii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Târgu Mureș au depistat pe strada Gheorghe Doja din municipiu, un tânăr, în vârstă de 20 de ani, care ar fi condus un autoturism, implicat într-un accident cu pagube materiale.
În urma verificărilor efectuate în baza de date de către polițiști, a rezultat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere.
În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Pe numele conducătorului auto, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice” și “conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a deține permis de conducere.
COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE