Polițiștii mureșeni au depistat pe raza județului Mureș 4 bărbați bănuiți de comiterea unor infracțiuni rutiere. Au fost întocmite dosare penale.
La data de 24 decembrie a.c., în jurul orei 17:33, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Mureș, au depistat pe strada Petru Dobra din municipiu, un bărbat în vârstă de 71 de ani, care a condus un autoturism, sub influența băuturilor alcoolice, fiind implicat într-un accident cu pagube materiale.
În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital în vederea recoltării de mostre biologice.
Pe numele șoferului, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”.
~
La data de 26 decembrie a.c., în jurul orei 01:55, lucrătorii din cadrul Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Reghin, au depistat pe strada Iernuțeni, un tânăr, în vârstă de 19 ani, care ar fi condus un autoturism, având permisul de conducere, reținut.
În urma verificărilor efectuate de către polițiști în bazele de date, a rezultat faptul că tânărul figurează cu dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, suspendat.
Pe numele șoferului, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul pe drumurile publice având dreptul de a conduce suspendat”.
~
La data de 26 decembrie a.c., în jurul orei 10:45, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Band, au depistat pe DC 136, pe raza localității Hărțău, un bărbat în vârstă de 36 de ani, care a condus un autoturism, sub influența băuturilor alcoolice și fără a deține permis de conducere.
În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital în vederea recoltării de mostre biologice.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate de către polițiști în bazele de date, a rezultat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Pe numele șoferului, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice” și “conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a deține permis de conducere”.
~
La data de 27 decembrie a.c., în jurul orei 01:42, lucrătorii din cadrul Secției 11 Poliție Rurală Târnăveni, au depistat pe DJ 107D, pe raza localității Adămuș, un bărbat în vârstă de 32 de ani, care ar fi condus un autoturism, sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital în vederea recoltării de mostre biologice.
Pe numele șoferului, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”.
COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE