La data de 3 septembrie a.c., în jurul orei 18.10, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Târgu Mureș – Biroul Rutier au oprit pentru control, pe strada Brașovului, un autoturism, condus de un tânăr de 23 de ani, din Târgu Mureș.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul DrugTest,a reieșit faptul că acesta se află sub efectul unor substanțe cu efect psihoactiv, respectiv THC-5 (Cannabis) și AMP (Amphetamine). În vederea stabilirii cu exactitate a substanțelor interzise din organism, tânărul a fost condus de polițiști la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.
*
De asemenea, la data de 4 septembrie a.c., în jurul orei 00.00, polițiștii Biroului Rutier Târgu Mureș au fost sesizați cu privire la prezența în trafic a unui șofer, posibil aflat sub influența băuturilor alcoolice.
Pe strada Bega din municipiul Târgu Mureș a fost identificat autoturismul în cauză, la volanul acesteia aflându-se un bărbat de 55 de ani.
În urma testării alcoolscopice a bărbatului, rezultatul testului de respirație a indicat o concentrație de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pentru stabilirea alcoolemiei în sânge, acesta a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice.
În cauză a fost deschis un dosar de cercetare penală pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
*
La data de 3 septembrie a.c., în jurul orei 13.00, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Gornești au depistat pe DJ153 A, în localitatea Ernei, un bărbat de 30 de ani, în timp ce conducea un autoturism dinspre satul Icland, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Pe numele bărbatului a fost deschis un dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
*
La data de 4 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Ungheni au oprit pentru control, la intrarea pe DJ151B, în localitatea Ungheni, un autoturism, condus de un tânăr de 24 de ani, din comuna Băgaciu.
În urma verificărilor efectuate de polițiști a reieșit faptul că atât certificatul de înmatriculare, cât și plăcuțele cu numărul de înmatriculare montate pe autovehicul aparțineau unui alt autoturism, iar autovehiculul oprit figura ca fiind neînmatriculat.
Cercetările sunt continuate în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare.
*
Cu aceasta ocazie, arătăm că printre principalele cauze generatoare de accidente rutiere cu consecințe grave sunt reprezentate de consumul de băuturi alcoolice și/sau consumul de substanțe psihoactive, precum și conducerea unui autovehicul fără a deține permis de conducere!
Readucem în atenția conducătorilor auto noile modificări legislative, reglementate prin Legea nr.213 din 2023 pentru modificarea Codului penal, care se referă la faptul că, în cazul conducătorului auto aflat sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive ori fără a deține permis de conducere și care provoacă un accident rutier soldat cu decesul victimei acesta va fi condamnat la închisoare cu executare, fiind eliminată posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei.
COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE