Preşedintele UDMR Kelemen Hunor susţine că soluţia găsită în cazul Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş este temporară, iar procedura de reînfiinţare a şcolii va fi începută cât de repede va fi posibil.
”Imediat după ce condiţiile legale ne vor permite, vom face toate demersurile necesare pentru reînfiinţarea Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş. Împreună cu biserica şi administraţia locală vom relua procedura de înfiinţare a şcolii”, afirmă Kelemen.
Preşedintele UDMR susţine că Biserica, Uniunea şi comitetul de părinţi nu au renunţat să susţină faptul că Liceul Romano Catolic ar trebui să funcţioneze ca entitate juridică independentă.
În ce priveşte soluţia găsită în cazul Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş, preşedintele UDMR consideră că aceasta poate fi doar temporară.
”În ultima jumătate de an, în ultimele luni, am încercat să conving preşedintele statului şi pe toţi miniştrii educaţiei că, în cazul liceului din Târgu-Mureş, are loc o încălcare continuă a drepturilor care, mai devreme sau mai târziu, va avea repercusiuni. Marţi i-am cerut şi preşedintelui Partidului Social Democrat să îşi asume curajul unei decizii politice în acest caz”, adaugă Kelemen.
Cei peste 360 de elevi ai Liceului Teoretic Romano-Catolic Târgu Mureş vor învăţa, începând de luni, în cadrul Liceului ”Bolyai Farkas”, părinţii şi profesorii fiind de acord cu această soluţie a ISJ Mureş.
Şeful ISJ Mureş, Ioan Macarie, a declarat, vineri, corespondentului Mediafax că decizia este cea mai corectă care s-a putut lua în cazul elevilor Liceului Teoretic Romano-Catolic.
2.500 de oameni au ieşit în stradă, în urmă cu câteva zile, fiind nemulţumiţi de situaţia juridică a unităţii de învăţământ. Instanţa a decis în luna iunie că acesta nu funcţiona legal, deoarece nu avea avizele ministerului Educaţiei.
Sursa: Mediafax