Majoritatea afacerilor de familie din România (82%) şi-au crescut vânzările în ultimul an financiar, nivel în creştere de la 55% în 2021, an încă afectat de pandemie, şi peste procentul de 71% înregistrat la nivel global, potrivit unui sondaj realizat de compania de consultanţă PwC și citat de Agerpres.
Mai mult, peste două treimi dintre afacerile de familie din România au avut o creştere de două cifre şi doar 3% au raportat scădere faţă de 8% la nivel global, arată sondaj Global Family Business Survey, realizat de PwC.
În acelaşi timp, obiectivele de creştere sunt ambiţioase şi pentru următorii doi ani: 27% dintre afacerile de familie din România se aşteaptă să crească rapid şi agresiv, faţă de 14% la nivel global.
“Afacerile de familie din România îşi dovedesc agilitatea şi capacitatea de a creşte chiar şi într-un context dificil, cu crize multiple şi incertitudini. În condiţiile în care economia României a crescut în comparaţie cu anii precedenţi şi este mai mare decât la nivel global, priorităţile companiilor româneşti în următorii doi ani sunt diferite de cele la nivel global. Pentru companiile locale contează creşterea loialităţii clienţilor şi introducerea de noi produse şi servicii, ambele peste media globală, pentru care priorităţile sunt să-şi protejeze activitatea de bază, să acopere costurile şi să supravieţuiască incertitudinilor macroeconomice”, a declarat Dinu Bumbăcea, country managing partner PwC România.
Protejarea afacerii ca cel mai important activ al familiei şi crearea de dividende pentru membrii familiei sunt obiectivele personale cheie pe termen lung în România. În acelaşi timp, nivelul de încredere între membrii familiei este în general considerat ridicat, iar 74% dintre respondenţi afirmă că există o aliniere a familiei cu privire la direcţia companiei (faţă de 59% la nivel global), potrivit rezultatelor cercetării.
Totuşi, deşi creşterea şi profitul sunt considerate esenţiale, majoritatea sunt de acord că profitul nu ar trebui făcut în detrimentul clienţilor sau al angajaţilor.