Soós Zoltán: „Vom iniția demersurile pentru înfrățirea municipiului Târgu Mureș cu orașul Kumamoto”
Soós Zoltán: „Vom iniția demersurile pentru înfrățirea municipiului Târgu Mureș cu orașul Kumamoto”

Soós Zoltán: „Vom iniția demersurile pentru înfrățirea municipiului Târgu Mureș cu orașul Kumamoto”

„În semn de apreciere și pentru consolidarea colaborării culturale și educaționale, vom iniția demersurile necesare pentru înfrățirea municipiului Târgu Mureș cu orașul Kumamoto. Este un pas firesc, care reflectă respectul și prietenia ce leagă comunitățile noastre de peste două decenii. Mulțumim Excelenței Sale, Domnului Nagayama Hiroshi Kudo, pentru dialogul deschis și constructiv. Japonia rămâne un partener de încredere și o sursă de inspirație, prin disciplina, modestia și viziunea sa asupra educației și culturii.”
— Soós Zoltán, Primarul Municipiului Târgu Mureș

Astăzi, la sediul Primăriei Municipiului Târgu Mureș, a avut loc întâlnirea executivului cu Excelența Sa, Domnul Nagayama Hiroshi Kudo, consilier și șef adjunct al misiunii Ambasadei Japoniei în România.

La întrevedere au participat Primarul municipiului, Soós Zoltán, și Administratorul public, Gombos Csaba, discuțiile vizând consolidarea cooperării româno-japoneze în domeniul educației, culturii și schimburilor bilaterale.

În cadrul întâlnirii a fost subliniată importanța proiectului finanțat de Guvernul Japoniei, prin care Colegiul Național „Al. Papiu Ilarian” a fost dotat cu echipamente IT moderne, în cadrul programului „Promovarea și susținerea excelenței în educație prin dezvoltarea competențelor în tehnologia informației”, derulat cu sprijinul Ministerului Educației din România.

De asemenea, au fost evidențiate relațiile de prietenie de peste 20 de ani dintre Târgu Mureș și orașul japonez Kumamoto, care oferă anual burse de studii elevilor talentați de la Colegiul Național de Artă. Un simbol al legăturii culturale profunde dintre cele două comunități este maestrul Shinya Ozaki, dirijorul permanent al Filarmonicii de Stat Târgu Mureș din anul 1994, distins cu titlul „Pro Urbe” (1998), „Meritul schimburilor culturale” (2001) și „Meritul Cultural în grad de Comandor” (2005). „Maestrul Shinya Ozaki reprezintă, la rândul său, un simbol al acestei legături profunde dintre Târgu Mureș și Japonia – un ambasador al prieteniei prin muzică și artă.”
— Soós Zoltán, Primarul Municipiului Târgu Mureș.

Primăria Municipiului Târgu Mureș își exprimă deschiderea pentru noi colaborări internaționale și proiecte comune în domeniile educației, științei, tehnologiei, culturii și dezvoltării comunitare. Relațiile de prietenie și respect reciproc dintre Târgu Mureș și partenerii săi externi reprezintă fundamentul unei comunități moderne, conectate și deschise spre dialog intercultural.

Serviciul Relații Interne și Internaționale

Foto credit: Daniel Cristian Mariș