Celebra soprană Virginia Zeani, născută Zehan în 21 octombrie 1925, în localitatea mureşeană Solovăstru, una dintre cele mai prestigioase soprane lirice ale lumii din anii ’50, ’60 şi ’70, a fost inclusă, vineri, în OPERA America Hall of Fame, la împlinirea vârstei de 97 de ani.
„Astăzi este ziua în care o sărbătorim pe doamna Virginia Zeani. Domnia sa împlineşte astăzi vârsta de 97 de ani, este o zi de mare sărbătoare aleasă de opera mondială pentru a omagia această imensă personalitate, practic cel mai mare artist liric al secolului XX. În Statele Unite, mari lideri ai operei mondiale, reunind artişti şi producători de spectacole ai celor mai mari teatre de operă din lume, se întâlnesc pentru un omagiu special adus doamnei Virginia Zeani, înscrierea în Hall of Fame, pe de o parte, pentru imensa carieră şi personalitate a doamnei Virginia Zeani, iar, pe de altă parte, ca model al generaţiilor prezente şi viitoare de artişti lirici”, a declarat presei, vineri, directorul general Festivalului Internaţional de Operă „Virginia Zeani”, Marian Jurgiu, născut în acelaşi sat cu celebra soprană.
Potrivit lui Marian Jurgiu, includerea în OPERA America Hall of Fame este „maximul pe care cineva poate să-l atingă ca şi recunoaştere profesională”.
„În momentul acestei recunoaşteri mondiale, practic eşti recunoscut ca fiind cel mai bun de către toţi, că ai fost, că eşti şi în prezent. Iar aceasta pentru noi, românii, pentru România, pentru satul nostru natal, reprezintă o imensă mândrie care, desigur, ne obligă. Sper ca toţi cei care sunt în măsură, din instituţiile administrative şi cele de cultură să înţeleagă la adevărata valoare acest aspect şi pe viitor să facem în aşa fel cu toţii încât să putem să omagiem în continuare această mare personalitate. Din păcate, sănătatea doamnei Virgina Zeani este şubredă, iar la evenimentul de astăzi o să fie reprezentată de către fiul dânsei (Alessandro Rossi Lemeni, n.r.). Din informaţiile noastre, este pregătită pentru o soluţie tehnică prin care îşi va putea saluta pe cei care o onorează”, a precizat Marian Jurgiu.
Soprana Viginia Zeani a debutat în anul 1948, a avut o carieră internaţională de peste 30 de ani, a interpretat peste 60 de roluri diferite şi a cântat alături de marii tenori ai lumii, între care Luciano Pavarotti, Placido Domingo, Beniamino Gigli sau Ferruccio Tagliavini. Din acest motiv, Virginia Zeani a fost timp de 25 de ani „prima donna assoluta” a Teatrului de Operă din Roma.
Virginia Zeani deţine peste 50 de premii şi distincţii naţionale şi internaţionale, este doctor honoris causa al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti şi al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, fiind deţinătoarea Decoraţiei Regale „Nihil Sine Deo”, acordată în 2011 de regele Mihai I al României, deţine distincţia judeţului Mureş, „Fibula de la Suseni”, conferită de Instituţia Prefectului – Judeţul Mureş, Distincţia ALAE a Consiliului Judeţean Mureş şi este cetăţean de onoare al comunei natale, Solovăstru, precum şi al municipiului Reghin.
În cartea biografică, soprana Virginia Zeani a arătat că avea 21 de ani când i s-a ivit ocazia de a pleca din ţară, în anul 1947, fiindu-i oferită o bursă de şase luni în Italia, după ce în timpul studiilor i-a cunoscut pe secretarul Ambasadei Italiei la Bucureşti şi pe consulul de atunci, care au invitat-o să cânte la Ambasada Italiei din Bucureşti.
Câteva zile mai târziu, aceştia i-au vorbit despre Virginia Zehan şi şefului guvernului de atunci, Petru Groza, care a invitat-o să cânte la el acasă, în prezenţa unui dirijor de operă şi a soţiei acestuia, plus ataşaţii culturali ai Rusiei şi ai Bulgariei. Din cartea Virginiei Zeani mai aflăm că cei doi ataşaţi culturali i-au propus să cânte la Moscova şi la Sofia, însă soprana a cerut să fie ajutată să plece în Italia, să studieze şase luni.
„Groza m-a prezentat secretarului său, dr Draia, şi prin el am reuşit să obţin o viză de student ca să studiez în Italia. Am plecat din România fără să ştiu că nu aveam să-mi revăd părinţii până în 1963, după 16 ani”, a arătat Virginia Zeani.
În cartea biografică se mai arată că deşi a ajuns în Italia şi era singură, a beneficiat de ajutor, inclusiv în ceea ce priveşte schimbarea numelui, din Zehan în Zeani.
„Le voi fi pe veci recunoscătoare consulului Dominici şi domnului Boniver (fost secretar al Ambasadei Italiei, n.r.). Consulul Dominici mă invitase întotdeauna să cânt în casa lui şi, cum am mai spus, prin el am reuşit să-mi obţin viza de studentă. Şi soţia lui se purta foarte frumos şi amabil cu mine. Şi tot el a avut ideea să îmi schimb numele de familie. Mi-a spus: ‘Virginia, în Italia nu există sunetul h din numele tău, iar oamenilor le-ar fi mult mai uşor să pronunţe Zeani'”, se mai precizează în carte.
Pentru a onora numele acestei mari soprane, în anul 2017, un jurist stabilit în Botoşani, Marian Jurgiu, născut în acelaşi sat cu Virginia Zeani, a iniţiat prin Asociaţia „Together on Top” un parteneriat cu Primăria Târgu Mureş şi cu Consiliul Judeţean Mureş, fiind puse astfel bazele primului Festivalul Internaţional de Operă „Virginia Zeani”, care încă de la prima ediţie s-a situat printre primele trei cele mai importante competiţii ale scenei lirice găzduite de România. AGERPRES