Compania Liviu Rebreanu a Teatrului Național Târgu-Mureș va susține duminică 13 mai 2018, de la ora 19:30, la Sala Mică o nouă reprezentație stagională a spectacolului SOȚ DE VÂNZARE de Mihail Zadornov, în traducerea lui Ion Vântu.
Regia spectacolului îi aparține lui Csaba Varga, din echipa artistică a spectacolului făcând parte și scenografa Măriuca Ignat, precum și coregraful Attila Bordas.
Cei trei actori care fac parte din distribuiția spectacolului sunt: Dan Rădulescu, Bianca Fărcaș și Ale Țifrea, aceasta din urmă aflându-se la prima reprezentație în rolul Oxanei.
SOȚ DE VÂNZARE este o comedie a zilelor noastre şi spune povestea unui cuplu aflat în pragul aniversării a douăzeci de ani de căsnicie. Totul mergea bine, când un personaj misterios sună la ușa acestora şi le face o propunere greu de refuzat. Ce întorsătură iau lucrurile de acum încolo şi cum vor reuşi cele trei personaje să treacă peste această etapă a vieţii lor, urmează să aflați în spectacolul SOȚ DE VÂNZARE.
SOȚ DE VÂNZARE, la Sala Mică
Category: Stirile Punctul
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.