Sovata reînvie transportul public după 5 ani cu o investiție de peste 3 milioane de euro
Sovata va reintroduce transportul public local după cinci ani de la suspendarea serviciului din cauza lipsei infrastructurii adecvate, prin intermediul unei investiții de peste 3 milioane de euro. Primăria a semnat cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru un contract de finanțare din fonduri nerambursabile, în cadrul Programului Regiunea Centru.
Investiția intitulată „Amenajare și dotare autobază în oraș Sovata” prevede construirea unui corp administrativ cu parter și etaj, care va cuprinde birouri administrative și operaționale, spații tehnice și ateliere de întreținere, vestiare, grupuri sanitare, sală de mese și spații pentru personalul de exploatare.
De asemenea, va fi edificat un corp garaj și service la parter, cu spațiu de garare pentru autobuze electrice, zonă de service și mentenanță, precum și boxă pentru spălătorie cu instalații specifice. O copertină metalică va asigura protejarea vehiculelor în timpul staționării și încărcării.
Autobaza va fi dotată cu sistem fotovoltaic și sistem de iluminat LED, iar în cadrul proiectului va fi achiziționat un autobuz electric cu capacitate minimă de 40 de persoane și o stație de încărcare lentă.
Valoarea totală a proiectului este de 15,6 milioane lei, din care 10,7 milioane sunt finanțare nerambursabilă din Fondul European pentru Dezvoltare Regională, aproximativ 1,65 milioane vin din buget național, iar cofinanțarea Primăriei Sovata reprezintă 254.044 lei.
Termenul estimat de finalizare a proiectului este luna august 2029.
