Primăria Municipiului Târgu Mureș organizează miercuri, 24 ianuarie, de la ora 17.00, la Palatul Culturii din Târgu Mureș un spectacol aniversar, pentru a marca 165 de ani de la Unirea Principatelor Române.
Într-o atmosferă de sărbătoare pe scena din Sala mare a Palatului, vor urca artiști de renume: Sava Negrean Brudașcu, Mihaela și Ciprian Istrate, Ina Todoran și Ovidiu Furnea, Mariana Anghel, Anca Branea, Cristian Fodor și Adina Hada. Nu în ultimul rând, publicul spectator se va putea bucura de prezența membrilor Ansamblului Profesionist „Rapsodia Călimanilor”, în componența căruia sunt atât dansatori, orchestră şi solişti vocali consacraţi cât şi tineri care preiau şi transmit mai departe valorile folclorului românesc.
În cadrul evenimentului intrarea este liberă și va fi permisă în limita locurilor disponibile, însă în exteriorul clădirii Palatului Culturii, pe str. Enescu va fi amplasat un ecran LED de mari dimensiuni pe care va fi proiectat spectacolul, în timp real. După momentele artistice, de la ora 19.30, târgumureșenii sunt invitați în Piața Victoriei, la Hora Unirii.
În ziua evenimentului, în intervalul orar 16.30 – 20.30, traficul rutier va fi restricționat în zona centrală, după cum urmează: Piața Victoriei, Piața Trandafirilor, str. Primăriei, str. Enescu, str. Tușnad, str. Bartók Béla, str. Artei și str. Tușnad. Rugăm participanții la trafic să țină cont de restricții și să circule cu atenție.
Serviciul Relații Interne și Internaționale