Spectacol de teatru trilingv inspirat din viața elevilor
Spectacol de teatru trilingv inspirat din viața elevilor

Spectacol de teatru trilingv inspirat din viața elevilor

scott johnstonRegizorul scoţian Scott Jonston, profesor de actorie şi regie de la Colegiul Edinburgh, a anunţat, într-o conferinţă de presă, premiera spectacolului ‘Suntem praf de stele’, inspirat din viaţa elevilor de liceu din municipiu, care va avea loc marţi seara, la Teatrul Naţional Târgu Mureş.

Regizorul a arătat că optsprezece copii cu vârste cuprinse între 15 şi 18 ani, elevi ai liceelor din Târgu Mureş, vor fi protagoniştii premierei ‘Suntem praf de stele / Csillagporbol Lettunk / We are made of Stardust’. ‘Am lucrat cu 18 tineri, români şi maghiari, n-a contat pentru mine limba. În ultimele zile, o echipă minunată a lucrat cu aceşti tineri. Spectacolul este despre viaţa lor: ce îşi doresc, la ce visează, ce cred, ce vor să fie. Întotdeauna când lucrez cu tineri este minunat să observ încrederea pe care o au. Chiar dacă nu vor evolua în teatru ca actori, încrederea şi abilităţile lor de a socializa, de a cunoaşte oameni pe care nu-i ştiu, din culturi diferite, sunt cu adevărat importante’, a declarat Scott Jonston.

Regizorul a subliniat că este minunat să se întoarcă în Târgu Mureş, dat fiind că încă din anii ’90 a iniţiat un program de schimb între studenţii de la secţia de actorie a Universităţii de Arte şi cei de la Edinburgh College.

Conducerea Teatrului Naţional din Târgu Mureş a precizat că premiera spectacolului face parte dintr-un proiect-pilot al programului de teatru pentru tineret lansat de instituţia teatrală în această stagiune.

Spectacolul se va juca marţi, de la orele 17,00 şi 19,00, în trei limbi – română, maghiară şi engleză – la Sala Parking a Teatrului Naţional din Târgu Mureş şi va avea la bază episoade inspirate din viaţa tinerilor, rezultate în urma exerciţiilor de improvizaţie ţinute de Scott Johnston în perioada 27 octombrie – 5 noiembrie, la Târgu Mureş.

AGERPRES

Lasă un răspuns