Invitatul special al seriei de teatru online RCI Digital Stage în organizarea ICR New York (Institutul Cultural Român de la New York) din luna noiembrie 2020 este spectacolul BEȚIE de Ivan Vyrypaev, în regia lui Radu Afrim, producţie a Teatrului Național Târgu Mureş – Compania „Tompa Miklós“.
Înzestrat cu o identitate instituțională multilaterală, ICR New York este, printre altele, un susținător și distribuitor de evenimente artistice și culturale, prezentând și promovând pe bază de colaborare evenimente din viața artistică, culturală și academică românească, perpetuând astfel legăturile culturale româno-americane.
Cei interesați pot urmări transmisia în direct pe pagina de Facebook îndata de 4 noiembrie de la orele 20:00 (New York),respectiv 5 noiembrie, orele 3:00 (România). Spectacolul va fi supratitrat în limba engleză și va fi disponibil timp de 12 ore.
Difuzarea online este gratuită și poate fi urmărită pe pagina de Facebook al evenimentului:
Mai multe informații pot fi găsite pe site-ul ICR New York:
https://www.rciusa.info/events/the-rci-digital-stage-presents-drunks-by-radu-afrim