Spectatori din toată ţară, dar şi din străinătate, au participat, în perioada 9-11 august, în parcul regal al domeniului Mikes, din Zăbala, judeţul Covasna, la prima ediţie a Kuriozum Music Festival, unde au avut prilejul să asculte muzicieni de valoare, dar şi să participe la activităţi conexe, cum ar fi observarea perseidelor.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, proiectul Kuriozum Music Festival este iniţiat de Asociaţia Oamenii Inspiră, „care vrea să aducă cultura, valorile autentice şi dorinţa de a descoperi creaţii artistice diverse, în locuri unde publicul este expus mai rar la provocări culturale şi muzicale de consistenţă”.
Sursa foto: Oamenii Inspiră
„În curtea splendida a Castelului Mikes din Zăbala, amenajată de mare sărbătoare, organizatorii au primit cu mare bucurie şi prietenie cele câteva sute de spectatori veniţi din toată ţara, dar şi din Austria, Italia, Germania şi Ungaria, pentru un eveniment complex care a adus genuri de muzică foarte diferite: muzică clasică, pop, muzică de film, muzică lăutărească şi tiganeasca dar şi expoziţii şi alte experienţe interesante”, se arată în comunicatul de presă.
Pe scena festivalului au avut loc opt concerte susţinute de celebrul violonist Alexandru Tomescu, cu vioara Stradivarius Edler-Voicu, acompaniat de cunoscutul pianist rus Eduard Kunz, formaţia solistei şi pianistei Leyah, trupa Zerkula Folk Band, de pe Valea Ghimeşului, quartetul violonistului Sárközy Lajos din Ungaria, îndrăgita pianistă Sânziana Mircea, alături de violoncelistul Ştefan Cazacu şi de chitaristul Róbert Sinha, trioul muzical al solistei de muzică ţigănească Lakatos Mónika, din Ungaria şi taraful lui Gheorghe Anghel (Caliu), una dintre cele mai apreciate formaţii de muzică lăutărească din România.
Sursa foto: Oamenii Inspiră
„Spectacolele de pe scena festivalului, prezentate de actorii Lari Giorgescu si Márdirosz Ágnes, au fost completate de o surpriză, spectacolul de pe cer, Perseidele, care au fost observate prin telescoapele aduse de astronomul Csere Mihály, care a făcut o incursiune în universul fermecătorului sistem solar”, se mai arată în comunicatul transmis de organizatori.
Sursa foto: Oamenii Inspiră
De asemenea, în cadrul festivalului a fost prezentată o expoziţie de instrumente muzicale realizate de lutierii Lehel Hadnagy şi Szabolcs Csibi, cunoscuţi pentru modul în care dau viaţă lemnului şi promovează muzica autentică.
Sursa foto: Oamenii Inspiră
Cei prezenţi au putut admira lucrările fotografilor Pauline von Hardenberg, Nagy Lajos, Maté Csaba din Ungaria şi Vlad Cojocaru, având ca tematică „diversitatea culturală”, „oameni şi natură” şi „curiozităţi din lume”.
Iniţiatorul proiectului, Damian Pal, a declarat că acest festival are la bază diversitatea culturală, multiculturalitatea şi comunicarea comunitară.
Sursa foto: Oamenii Inspiră
„Festivalul Kuriozum a propus o experienţă nonconformistă, experimentală, care are la bază diversitatea culturală, multiculturalitatea şi comunicarea comunitară. Evenimentul a oferit publicului o formă de a petrece timp preţios, de a experimenta şi a împărtăşi preocupări şi valori comune între oameni şi de a aduce muzica în locuri mai puţin convenţionale, dar deosebite şi pline de mister. Festivalul Kuriozum încurajează atitudini creative de exprimare şi gândire, precum şi un dialog între arte, cultură şi educaţie, în armonie cu dinamica naţională şi internaţională”, a declarat Damian Pal, iniţiator al conceptului „Oamenii Inspiră”, citat în comunicatul de presă. AGERPRES