Spitalul Județean de Urgență cumpără echipamente de anestezie și dializă de 13 milioane de lei
Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș a lansat o procedură deschisă de achiziție publică pentru furnizarea de echipamente medicale în valoare totală estimată de peste 13,6 milioane de lei.
Pe lista de achiziții se numără sisteme de asistare a anesteziei și cuprinde trei categorii de echipamente. Spitalul intenționează să achiziționeze 26 de aparate pentru anestezie locoregională, evaluate la 5.000 de lei bucata, 12 sisteme de bronhoscopie și intubație la un preț unitar estimat de 600.000 de lei și 26 de sisteme pentru intubație dificilă la câte 200.000 de lei fiecare. Al doilea lot al achiziției vizează 7 aparate mobile pentru epurare extrarenală (dializă), cu o valoare totală estimată de puțin peste 1 milion de lei.
Criteriile de atribuire combină prețul, cu o pondere de 35%, cu evaluarea tehnică, care contează 65% din punctaj. Factorii calitativi luați în considerare includ garanția extinsă peste minimul de 24 de luni, performanța energetică, instructajul pentru optimizarea eficienței energetice, lanțul scurt de aprovizionare, existența unui pașaport eco și indicele de performanță și inovație al produsului.
