Spitalul Județean Mureș va construi o pasarelă către noua secție de neonatologie
Consiliul Județean (CJ) Mureș a aprobat astăzi un proiect de hotărâre privind acordul pentru realizarea de către Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș a obiectivului de investiții „Pasarelă pentru conectare corp secție terapie intensivă neonatologie cu clădirea existentă a Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș”.
Având în vedere că imobilul în care funcționează Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, situat în municipiul Târgu Mureș, strada Gheorghe Marinescu nr. 50, este proprietate publică a Județului Mureș Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș a solicitat acordul CJ pentru realizarea obiectivului de investiții.
Pasarela urmează să facă legătura între corpul secției de terapie intensivă neonatologie și clădirea existentă a Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, facilitând astfel circulația personalului medical și îmbunătățind accesul rapid la secția de neonatologie.
