Conducerea Spitalului Orășenesc din Luduș a luat toate măsurile necesare pentru a trata bolnavii infectați cu COVID. Astfel, la secția de medicină internă sunt prevăzute 24 de paturi pentru pacienții pozitivi și 6 paturi la compartimentul de boli grave. În plus, mai sunt prevăzute 10 paturi pentru persoanele suspecte că ar fi infectate.
Cei care bănuiesc că au contactat Coronavirus trebuie să se adreseze mai întâi medicului de familie sau centrului de primiri urgențe. Iar de acolo vor fi îndrumați ce să facă mai departe, în funcție de fiecare caz în parte.
Incidența, în scădere
Orașul Luduș a avut o rată de incidență COVID-19 la începutul lunii decembrie de 5,28 la mia de locuitori. Apoi numărul cazurilor a scăzut substanțial, ajungând în data de 15 ianuarie până la cel mult 1,5 la mia de locuitori.