Echipa de handbal masculin CSM Sighişoara a învins, ieri, într-un meci din play-off-ul Diviziei A, echipa CSM Reşiţa, cu scorul de 39-31. Graţie acestei victorii, echipa din Sighişoara a acumulat 31 de puncte şi este, matematic, promovată în Liga Zimbrilor, eşalonul de elită alhandbalului românesc.
Pe primul loc în clasamentul Diviziei A (a doua ligă valorică) este Universitatea Cluj-Napoca, cu34 de puncte, promovată şi ea. Echipa de pe poziţia a 3-a, CSM Alexandria, a acumulat doar 23 de puncte şi nu-i mai poate ajunge pe sighişoreni, în ultimele două etape rămase de disputat.
Ultima dată când o echipă de handbal din Sighişoara a mai jucat la acest nivel se întâmpla prin anii ’60, atunci când handbalul se juca, asemeni fotbalului, în 11.
sursa foto: Facebook/Andrei Grecu