Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș primește dosare în vederea aplicării prevederilor O.U.G. nr. 113/ 2022 pentru sprijinirea mamelor și a nou-născuților acestora. Astfel, mamele din municipiul Târgu Mureș, ale căror copii au vârsta de până la 3 luni vor beneficia, o singură dată, de tichete sociale pe suport electronic, în cuantum de 2.000 lei, acordate prin Programul Operațional „Ajutorarea persoanelor defavorizate„.
Acest sprijin material se adresează doar mamelor care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de 3 luni de la nașterea copilului și care fac parte din următoarele categorii:
a) beneficiază, prin dispoziție scrisă a primarului, de un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
b) fac parte din familii beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
c) mamele cu dizabilități;
d) mamele aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, ale violenței domestice, persoane dependente și/sau care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, stabilite prin ancheta socială întocmită de autoritățile publice cu atribuții în domeniul asistenței sociale sau pe baza unui referat de anchetă socială întocmit de autoritățile publice cu atribuții în domeniul asistenței sociale la solicitarea persoanei sau sesizarea unui terț;
e) mamele care nu dețin acte de identitate și care, din acest motiv, nu pot beneficia de drepturile civile;
f) mamele minore;
g) mamele care provin din zona conflictului armat din Ucraina.
Dosarele se depun la Registratura Direcției de Asistență Socială Târgu Mureș, strada Gheorghe Doja, nr. 9 (program: Luni-Vineri 08:00-12:00, Marți și Joi de la 14:00-16:00) sau pot fi transmise electronic la adresa de e-mail: registratura.das@tirgumures.ro, însoțite de următoarele documente, atât în original, cât și în copie:
– Cerere tip;
– Certificatul de naștere al mamei minore;
– Certificatul de naștere al copilului;
– Certificatul de încadrare în grad de handicap, după caz;
– Declarație pe propria răspundere a mamei care nu deține act de identitate și motivul pentru care nu îl deține;
– Alte documente considerate necesare.
Alte precizări:
1. Tichetele sociale pe suport electronic pentru nou-născuți emise nu permit efectuarea de operațiuni de retragere de numerar sau de preschimbare în numerar.
2. Tichetul social pe suport electronic pentru nou-născuți este acordat o singură dată pentru un nou-născut și poate fi utilizat doar pe teritoriul României, în termenul de valabilitate și numai pentru achiziționarea produselor de îngrijire pentru nou-născuți pentru care a fost emis.
3. Tichetul social pe suport electronic pentru nou-născuți are perioadă de valabilitate și poate fi utilizat de către destinatarii finali în termen de șase luni de la data emiterii acestuia, fără a se înțelege că aceasta este perioada de valabilitate a suportului electronic.
4. Tichetele sociale pe suport electronic pentru nou-născuți se utilizează pe perioada de valabilitate a acestora. Eventualele sume rămase neutilizate aferente tichetelor sociale pe suport electronic pentru nou-născuți se returnează beneficiarului de către unitatea emitentă, în termen de 30 de zile de la data expirării duratelor de valabilitate ale acestora.
5. Unitatea emitentă de tichete sociale pe suport electronic pentru nou-născuți are obligația ca, odată cu emiterea acestora, să asigure măsurile necesare pentru ca destinatarii finali să poată identifica și cunoaște rețeaua de unități afiliate acestora, pe raza localității lor de domiciliu.
Informații suplimentare pot fi obținute la numărul de telefon: 0365/430859 – Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș, pus la dispoziția publicului, de luni până vineri între orele: 08:00 – 15:00, sau direct la sediul instituției situat în Târgu Mureș, strada Gheorghe Doja, nr. 9.
Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș