Stirile Punctul

Ștafeta Prieteniei de pe Via Transilvanica a fost preluată de IPA Mureș, la Brâncovenești

Ștafeta Prieteniei de pe Via Transilvanica, ce a pornit în data de 3 august de la Putna și va parcurge 1.400 de kilometri până la sfârșitul lunii, a fost preluată, vineri, la Brâncovenești de către reprezentanții din județul Mureș ai Asociației Internaționale a Polițiștilor (IPA) din România de la colegii lor din județul Bistrița-Năsăud.

‘Din Asociația Internațională a Polițiștilor (IPA România) fac parte forțe din cadrul Poliției, Jandarmeriei, Pompierilor și Poliției de Penitenciare. Colegii noștri de la Bistrița au primit steagul, marți, de la colegii din Suceava. L-au adus până aici, noi urmând ca în data de 11 august, luni, să-l predăm colegilor din Harghita, care, la rândul lor, îl vor preda la Brașov, apoi Sibiu, Hunedoara, Mehedinți. Noi avem 99 kilometri, de la Brâncovenești până la Praid, va fi o oprire la Toaca, mâine seară, și la Câmpul Cetății, duminică seara, iar luni dimineață ștafeta va fi predată de colegii noștri de la pompieri colegilor din Harghita, la Praid. Din județul Mureș participă în jur de 40-50 de persoane. Mâine dimineață, se va porni de la Brâncovenești, iar până mâine seară vor fi la Toaca. Suntem pregătiți pentru orice, pe traseu ne ajută și Salvamont Mureș’, a declarat, vineri, la Brâncovenești, vicepreședintele IPA România, Marius Mureșan.

Coordonatoarea ștafetei din județul Bistrița-Năsăud, Alina Pop, de la Penitenciarul Bistrița, s-a arătat fascinată de diversitatea de peisaje pe care a întâlnit-o pe traseul Via Transilvanica.

‘De câțiva ani sunt implicată în activități de voluntariat, activități sportive și m-am bucurat că domnul director m-a recomandat ca și coordonator pe județul Bistrița-Năsăud. (…) La început m-am gândit că va fi un proiect la care se va munci mult. Așa a și fost, dar până la urmă ne-am dat seama că noi toți avem nevoie de acest proiect și ne dorim din tot sufletul să continue. Am legat prietenii, ne-am cunoscut mai bine în afara serviciului, cu alți oameni, simpatizanți IPA. Și pentru noi a fost o mare necesitate acest proiect. Via Transilvanica e deosebită, te duce pe munte, te duce prin șes, te duce pe lângă apă, vezi stejarul, vezi fagul, apoi ajungi iar la brad, ajungi la stradă, vezi civilizația, vezi asfaltul. Este foarte, foarte diversă și te ajută să-ți cunoști cu siguranță țara mai bine. Am trecut printre câteva stâne de oi, câinii sunt obișnuiți cu turiștii, nici măcar nu s-au sinchisit să ne latre, s-au uitat cu grijă spre noi și ne-au urat parcă drum bun din ochi’, a spus Alina Pop.

Secția Română a Asociației Internaționale a Polițiștilor a lansat, în 3 august, prima ediție a evenimentului ‘Ștafeta Prieteniei pe Via Transilvanica’, ce se va desfășura până în 31 august, pe un traseu de peste 1.400 km al Viei Transilvanica, ce străbate 10 județe ale României, de la Putna (județul Suceava) până la Drobeta-Turnu Severin (județul Mehedinți).

La startul ștafetei, în localitatea Putna, alături de reprezentanții autorităților locale și ai Asociației Tasuleasa Social, a fost prezent și ultramaratonistul român Tibi Ușeriu, cofondator al traseului Via Transilvanica. AGERPRES