Ministerul Energiei din România, Ministerul Energiei din Republica Moldova și Techcelerator au anunțat lansarea SEE CleanTech Accelerator, un accelerator dedicat startup-urilor și inovatorilor din Europa de Sud-Est care creează soluții tehnologice pentru energie verde, se arată într-un comunicat de presă. Această inițiativă va ajuta startup-urile și creatori de soluții tehnologice să dezvolte domeniul tehnologiilor curate și pe cel energetic regional.
Cei interesați se pot înscrie în accelerator în perioada 6 iunie – 19 septembrie.
Fondatorii și inovatorii selectați pentru a se alătura programului vor avea acces la beneficii precum proiecte de colaborare cu companii care sunt lideri în domeniul energiei, consultanță de business, tehnologică și pentru strângerea de fonduri de la profesioniști experimentați din industrie, inclusiv direcționarea către fonduri importante de capital de risc (VC).
Startup-urile și inovatorii pot aplica în următoarele verticale Clean Tech:
- Soluții digitale și inteligente pentru Cleantech
- utilizarea de analize avansate a datelor, Inteligență Artificială și lnternet of Things, pentru a optimiza consumul de energie, a reduce deșeurile și a îmbunătăți eficiența sistemelor de energie regenerabilă
- Soluții avansate pentru energie regenerabilă
- utilizarea de energiemaremotrică și geotermală și integrarea acestora în rețele inteligente pentru o performanță optimizată.
- Ecosistemul integral al hidrogenului verde
- dezvoltarea de soluții complete pentru producția de hidrogen ecologic, inclusiv electroliza alimentată de surse regenerabile, alături de soluții inovatoare de transport și stocare pentru a facilita utilizarea acestuia ca vector de energie curată.
- Următoarea generație de management al carbonului
- crearea de soluții care să îmbunătățească tehnologiile de captare, utilizare și stocare a carbonului și explorarea de noi metodologii de captare directă a aerului (DAC) pentru a reduce mai eficient nivelurile de CO2 din atmosferă.
- Extinderea practicilor economiei circulare
- dezvoltarea de inițiative dereciclare care să includă și reciclarea textilelor, a deșeurilor electronice și a materialelor plastice, alături de promovarea practicilor „zero deșeuri” și a principiilor de proiectare durabilă a produselor.
- Progrese în domeniul stocării energiei
- explorarea posibilității utilizării de soluții suplimentare bateriilor convenționale pentru a include bateriile de flux, stocarea energiei cu aer comprimat și alte tehnologii noi de stocare, pentru a permite perioade de stocare mai lungi și o eficiență mai mare.
- Infrastructură urbană ecologică
- lansarea de solutii de dezvoltare a clădirilor ecologice, a soluțiilor de planificare urbană ecologică și a rețelelor de transport sustenabile pentru a reduce amprenta ecologică urbană.
- Tehnologii de conservare și gestionare a apei
- soluții de implementare a sistemelor inteligente de irigații, a tehnologiilor de purificare și desalinizare a apei și a metodelor eficiente de tratare a apelor uzate pentru a conserva resursele de apă.
- Captarea carbonului din agricultură și soluri
- promovarea practicilor agricole durabile, a agriculturii de precizie și a tehnologiilor care sporesc captarea carbonului din sol pentru a reduce emisiile din sectorul agricol.
- Materiale și substanțe chimice durabile
- promovarea dezvoltării și utilizării materialelor biodegradabile, a substanțelor chimice biologice și a proceselor de fabricație ecologice pentru a reduce poluarea și consumul de resurse.
- Proiecte de securitate cibernetică pentru infrastructura energetică