Statul a refuzat 2 milioane de euro pentru siguranță, dar a plătit 4 milioane de euro în bonusuri la Salina Praid
Noi dezvăluiri în scandalul de la Salina Praid aruncă o lumină crudă asupra neglijenței autorităților române în cazul gestionării Salinei Praid. Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a prezentat probe care demonstrează că dezastrul de la Praid putea fi evitat cu o investiție de doar 1,9 milioane de euro, în timp ce compania de stat SALROM a cheltuit peste 4 milioane de euro pe bonusuri salariale în același an.
Avertismente ignorate timp de 18 ani
Documentele oficiale depuse la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție revelează un model sistemic de neglijență. Încă din 2007, un studiu științific atenționa că pârâul Corund reprezenta o amenințare reală pentru integritatea salinei, din cauza capacității sale de a dizolva sarea. Soluțiile tehnice erau simple și accesibile: devierea pârâului și instalarea unor stații de monitorizare. Totuși, aceste măsuri nu au fost implementate niciodată.
Pentru Mureș și întreaga regiune, această neglijență are acum consecințe devastatoare. Salina Praid nu era doar o atracție turistică, ci și o rezervă strategică națională cu o valoare estimată la 12 miliarde de euro, grație celor peste 500 de milioane de tone de sare.
Prioritățile greșite ale managementului
Cifrele prezentate de FACIAS sunt edificatoare. În 2022, SALROM a raportat un profit net de 22 de milioane de euro. Din aceștia, aproape 30 de milioane au fost direcționați către cheltuieli de personal, inclusiv 4 milioane de euro în bonusuri. Acest lucru s-a întâmplat în timp ce investițiile în siguranță erau refuzate sau amânate.
Societatea de Geografie „Cholnoky Jenő”, organizația care avea rolul legal de custode al Rezervației naturale „Muntele de Sare Praid”, nu a întreprins nicio acțiune concretă, deși pericolul era consemnat în planul oficial de management aprobat de Ministerul Mediului.
Ultimele semne de alarmă
În mai 2024, cu doar un an înainte de prăbușirea salinei, infiltrațiile au dus la închiderea temporară a obiectivului. Totuși, salina a fost redeschisă rapid, fără intervenții reale, deși semnalele de pericol erau evidente. Pentru locuitorii din Praid și pentru economia turismului din Mureș, această decizie s-a dovedit fatală.
FACIAS cere acum identificarea și tragerea la răspundere penală a celor care, deși aveau atribuții clare, au ales să închidă ochii. Este vorba despre angajați ai Administrației Naționale „Apele Române” și ai companiei SALROM, care au permis pierderea unui patrimoniu național de valoare inestimabilă.
