Statul va acorda prime la comercializarea produselor agricole primare, produselor pescărești și de acvacultură, de către producătorii agricoli, acvacultori sau pescari comerciali. Prima va fi de 100 euro, respectiv 200 euro, raporată la cantitatea de produse, conform unui proiect de lege adoptat de Parlament, prin votul final al Camerei Deputaților. Conform proiectului adoptat, valoarea primei de comercializare va reprezenta contravaloarea în lei a 200 euro/tonă/10.000 ouă pentru produsele agricole primare, produsele pescărești și de acvacultură, comercializate către unități de procesare, dar nu va putea depăși 20.000 de euro anual/beneficiar. Prima va avea, totodată, contravaloarea în lei a 100 euro/tonă/10.000 ouă pentru produsele agricole primare, produsele pescărești și de acvacultură, comercializate direct pentru consum, dar nu va putea depăși 10.000 de euro anual / beneficiar.
Citește mai mult la: https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/agribusiness/decizie-statul-va-acorda-prime-de-100-si-200-euro-pentru-comercializarea-de-produse-agricole-si-pescaresti-19512776