Originară din Uila, județul Mureș, Ștefana Mărginean (Moldovan) a luat calea Academiei de Poliție din București, a absolvit Dreptul la Sibiu și un master în Sociologie la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca. La începutul anului 2019, înainte de a împlini 30 de ani, a decis să aplice la un job de ofițer de securitate la sediul central al ONU.
Procesul de recrutare – care a constat în proba de sport eliminatorie, un test în scris, un interviu oral și examene – a durat aproape un an, iar tânăra polițistă din Mureș a absolvit în calitate de „cel mai bun recrutat” și a fost aleasă să susțină discursul de absolvire, la 20 ianuarie 2020.
Ștefana Mărginean, în mijloc, la absolvirea cursului de ofițer de securitate ONU Ștefana spune că a aplicat pentru jobul de la ONU „dintr-o mare curiozitate personală și profesională”, dar a ajuns într-o lume în care „totul se petrece la o altă scară, (…) mai complex, fascinant”.
În afară de funcția principală, de ofițer de securitate în domeniul investigațiilor, Ștefana activează ocazional și ca ofițer de protecție pentru șefi de stat sau oficiali guvernamentali care vizitează sediul sau au întâlniri cu secretarul general al ONU. În plus, mai efectuează și servicii de gardă de onoare cu ocazia unor evenimente speciale, notează G4media.ro.
Primul șef de stat pe care Ștefana l-a văzut a fost ex-președintele brazilian Jair Bolsonaro, pentru că, prin tradiție, este primul care ține discursul la Adunarea Generală a ONU. A asigurat, de asemenea, garda de onoare pentru președintele american Joe Biden și cel ucrainean Volodimir Zelenski.
Citeşte întreaga ştire: Povestea româncei care a stat 40 de minute nemișcată în spatele lui Joe Biden, la sediul ONU. Ștefana l-a escortat și pe Volodimir Zelenski
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.