Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, alături de preşedintele Comisiei de specialitate din Camera Deputaţilor, Marius Bodea, au analizat joi împreună cu liderii Asociaţiei „Moldova Vrea Autostradă” şi ai Asociaţiei „Împreună pentru A8” proiectele de infrastructură ce vor fi realizate în zona Moldovei.
„Am urmărit şi urmăresc eforturile pe care membrii dumneavoastră le-au depus de-a lungul timpului pentru sensibilizarea autorităţilor centrale în ceea ce priveşte starea deficitară a infrastructurii din Moldova. Şi aşa cum, în calitatea mea de deputat, aţi avut întregul meu sprijin, tot aşa şi acum, din postura de ministru, vă asigur de întreaga mea deschidere pentru a găsi cele mai rapide şi sustenabile soluţii pentru dezvoltarea Moldovei. Dacă până acum de la minister şi CNAIR aţi primit doar promisiuni, eu vă propun un parteneriat: vreau ca în cazul proiectelor de infrastructură din Moldova care au fost începute, dar care sunt blocate, să identificăm împreună soluţiile pentru deblocare. În cazul noilor proiecte ce vor fi lansate de către CNAIR vreau să existe o consultare reală şi transparentă cu dumneavoastră şi cu toţi cei implicaţi, astfel încât din această colaborare să avem infrastructura dorită de toţi românii. Ştiu că în organizaţiile dumneavoastră sunt mulţi oameni cu expertiză şi cred că este momentul ca profesioniştii din administraţia publică să înceapă cu adevărat dialogul cu mediul neguvernamental”, a precizat ministrul Lucian Bode, într-un comunicat remis AGERPRES.
Totodată, cei prezenţi au convenit, de principiu, ca în privinţa proiectului A8, studiul de fezabilitate să fie revizuit şi completat, din fonduri europene, pe întreg amplasamentul lucrării de la Tg-Mureş la Ungheni.
La finalul discuţiilor, la care au participat şi reprezentanţii managementului CNAIR şi ai direcţiei din cadrul ministerului ce gestionează fondurile comunitare, ministrul Lucian Bode a lansat invitaţia continuării acestor întâlniri, la sediul ministerului sau pe şantierele obiectivelor de infrastructură. AGERPRES