S-a dat startul noului sezon al brunch-urilor, în Transilvania. Vedetele sezonului sunt urzicile.
Au luat forma supelor, sosurilor, ba chiar s-au făcut prăjituri din urzici. Plantele au fost culese de turiști, iar mulți și-au adus aminte de vremea copilăriei.
Străinii veniți la noi apreciază cel mai mult aceste lucruri simple. În vestul Europei se duce o luptă pentru restaurarea sălbăticiei pierdute.
Dornici să-și încarce bateriile în mijlocul naturii, zeci de turiști au pornit pas pe dealurile din Hosman. Aflată la nici 30 de kilometri de Sibiu, așezarea săsească veche de peste șapte secole îmbie cu peisaje sălbatice și aer curat. Alături de ghizi, oaspeții au cules urzici abia ieșite la lumină.
Chiar dacă urzicile cresc aproape peste tot, trebuie să fim atenți de unde le culegem.
Victoria Luft, ghid local: „Dacă o găsim la marginea satelor, unde solul e umed și sunt mulți nutrienți, o putem culege de acolo. Dar nu o culegeți de unde vedeți că pământul este contaminat, cu mult gunoi în jur”.
Satul Hosman și-a păstrat deocamdată frumusețea sălbatică, cu flora și fauna neatinse de intervenția oamenilor.
Fiecare participant la brunch a plătit 150 de lei, iar o parte din sumă e folosită pentru inițiative și proiecte locale, care țin în viață micile comunități. Activități de acest fel sunt organizate și în Banat, Oltenia, Moldova și Dobrogea.
Vezi video pe Pro TV