Ministerul Agriculturii a suplimentat cu circa 87 de milioane de lei suma alocată pentru plata din acest an a ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură. Proiectul de hotărâre de Guvern este publicat pe site-ul oficial MADR.
Potrivit proiectului de act normativ, pentru anul 2021, valoarea totală a schemei de ajutor de stat este de 427.980,00 mii lei, rezultată prin suplimentarea sumei de 340.550,00 mii lei cu suma de 87.430,00 mii lei, care se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Suma totală alocată pentru plata ajutorului de stat în anul 2021 este de 427.980,00 mii lei, rezultată prin suplimentarea sumei de 340.550,00 mii lei cu suma de 87.430,00 mii lei și se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2021.