Președintele Consiliului Județean, Péter Ferenc, vicepreședintele Kovács Mihály Levente și președintele TeqballRomania, Teodor Luca împreună cu arbitrul de teqball, Szántó Lóránt, au semnat astăzi un contract de colaborare între Consiliul Județean Mureș și Asociaţia – Club Sportiv Teqball Mureș, în vederea sprijinirii dezvoltării sportului Teqball în județul Mureș.
Potrivit protocolului de colaborare, Consiliul Județean sprijină organizarea Competiției ”Romanian Teqball Challenger Series” – etapa a II-a, în perioada 23-25 aprilie 2021, precum și înființarea Centrului Național de Dezvoltare în Teqball din România, în scopul popularizării acestui sport și în județul Mureș. Dezvoltarea acestui sport urmează a se realiza pe diferite terenuri de sport – școli, licee, baze sportive și chiar parcuri. Consiliul Județean Mureș oferă servicii logistice care constă în acordarea de materiale promoționale, respectiv prin asigurarea activităților de comunicare publică pentru evenimentele ce se vor desfășura în limbile română și maghiară. Consiliul Județean Mureș nu va avea obligații financiare în derularea acestui protocol.
Teqball este sportul cu cea mai rapidă dezvoltare la nivel mondial, la doar 3 ani de la apariție – 2017. Este un sport care se joacă pe o masă curbată cu o minge obișnuită de fotbal (de aici motto-ul acestui sport ”The world is curved”/Lumea este curbată), un sport foarte accesibil din toate punctele de vedere. Inventatorii sunt Borsányi Gábor, Huszár Viktor Dénes și Gattyán György. Noul sport a fost prezentat oficial de fotbalistul Ronaldinho – ambasadorul sportului – la Budapesta în anul 2016.
Biroul de presă al Consiliului Județean Mureș