În cursul zilei de astăzi, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, însoțiți de jandarmi și poliţişti locali, cu sprijinul forțelor apărării naționale au organizat și executat, pe raza municipiilor Târgu Mureș și Târnaveni, acțiuni pentru verificarea modului de respectare a reglementărilor legale instituite în această perioadă a stării de urgenţă.
Astfel, în intervalul 11.00 -13.00, pe raza municipiului Târnaveni, au fost constituite mai multe dispozitive de ordine și siguranță publică şi puncte de verificare, acoperite cu peste 30 de polițiști, jandarmi și polițiști locali, care au acționat pentru aplicarea masurilor stabilite prin ordonanțele militare adoptate.
În trafic, au fost controlate peste 65 de autovehicule și peste 270 de persoane au fost verificate cu privire la temeinicia motivului ieșirii din locuință.
Au fost monitorizate și deplasările persoanelor cu vârste peste 65 de ani, fiindu-le reamintit că programul instituit în cazul acestei categoriei de vârstă este conceput pentru siguranța lor și că respectarea acestui program este absolut necesar pentru prevenirea îmbolnăvirii.
Urmare a neregulilor constatate, oamenii legii au aplicat 40 de sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea prevederilor ordonanțelor militare, în valoare totală de peste 82.000 lei.
Totodată, în intervalul 11.00-12.00, forțele de ordine au acționat și pe raza municipiului Târgu Mureș pentru verificarea modului de respectare a normelor impuse prin ordonanțele militare.
În trafic, au fost controlate peste 275 de autovehicule și peste 340 de persoane au fost verificate cu privire la temeinicia motivului ieșirii din locuința, fiind aplicate 4 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea ordonanțelor militare, în valoare totală de 6.000 de lei.
Acțiunile de verificare continuă!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.