Aproximativ 500 de persoane din Harghita, Covasna și Mureș vor protesta miercuri, la București, în favoarea emiterii ordinului de derogare pentru împușcarea urșilor, nemulțumirea fiind legată de faptul că s-au înmulțit atacurile asupra animalelor domestice, culturilor agricole sau a oamenilor.
Săptămâna trecută, reprezentanții Asociației „Felcsik” și președintele Consiliului Județean (CJ) Harghita, Borboly Csaba, au făcut un apel către primarii, șefii composesoratelor și fermierii din județele Harghita, Covasna și Mureș, dar și către cei din Brașov, Prahova și Argeș, de a se alătura inițiativei de participare, în număr cât mai mare, la un protest ce va avea loc în data de 5 iulie, în fața Ministerului Mediului.
La momentul respectiv s-a menționat că protestul va fi organizat în cazul în care nu se emite ordinul de derogare pentru intervenția în cazul carnivorelor mari până la data 30 iunie, lucru care nu s-a întâmplat.
Biroul de presă al CJ Harghita a informat, marți, că protestul se va desfășura miercuri, de la ora 12,00, la sediul Ministerului Mediului, iar din Harghita vor lua parte 250 de primari, președinți de composesorate și fermieri, cu scopul de a sensibiliza opinia publică din București, în legătură cu această problemă.
Potrivit sursei citate, alături de protestatarii din Harghita se vor afla cei din Covasna și Mureș, numărul total urmând să fie de 500 de persoane.
„Sperăm ca mâine, prin protestul de la București și prin dialogul cu doamna ministru, să putem face un pas înainte în privința ocrotirii satelor și a locuitorilor acestora, iar în paralel și protejarea carnivorelor mari”, se precizează într-un comunicat remis de CJ Harghita.
În același document se mai arată că președintele instituției, Borboly Csaba, a inițiat, luni, în cadrul „Comisiei pentru mediu, schimbări climatice și energie” (ENVE) de la Comitetul Regiunilor, elaborarea unui raport privind relația om-carnivore mari, inclusiv urșii din România, urmând ca, în funcție de necesități, să fie formulate propuneri de revizuire a directivelor de mediu ale Uniunii Europene.
Borboly Csaba susține că situația cauzată de schimbările de comportament în rândul populației de urs din România reprezintă atât un pericol direct asupra oamenilor, dar conduce și la schimbări genetice majore în cazul acestei specii protejate, fapt care va contribui la degradarea acesteia.
„În România există cea mai mare populație de urși, o specie protejată la nivelul Uniunii Europene, iar atacurile și pagubele cauzate sunt deja cotidiene și în creștere exponențială în România, datorită unui management defectuos aplicat de la București. Este un pas important faptul că forurile de la Bruxelles au înțeles ceea ce Bucureștiul nu vrea, și anume faptul că este necesară o supervizarea a situației reglementate în cazul ursului carpatin. La București s-a evitat dezbaterea temei, motivarea fiind că protejarea urșilor a reprezentat una dintre condițiile aderării României la Uniunea Europeană”, a precizat Borboly Csaba, în comunicatul menționat.
Primarul comunei Sândominic, Karda Róbert, inițiatorul protestului, a declarat, pentru AGERPRES, că atacurile sunt aproape zilnice în zona respectivă.
„La sfârșit de săptămână un cal a fost omorât de urs, la Izvoru Mureșului. Dacă ne uităm, aproape zilnic se întâmplă ceva, dar ce mă sperie este că umblă ursul și prin comună. Recent a intrat pe o uliță unde până acum nu a fost niciodată și ne temem că vor veni și mai des când se coace grâul sau fructele. Oamenii din sat s-au saturat pentru că s-au străduit și au cultivat grâu sau porumb și vine ursul și îl mănâncă sau pentru că au animal pe care într-o seară ursul îl ucide”, a spus Karda Róbert.
Solicitarea primarilor și a reprezentanților composesoratelor este ca, în prima fază, măcar să se permită împușcarea exemplarelor care atacă oamenii, sunt periculoși și creează stricăciuni.
Săptămâna trecută, președintele CJ Harghita și prefectul județului, Adrian Jean Andrei, au înaintat o adresă ministrului Mediului, Grațiela Gavrilescu, prin care solicită emiterea ordinului de derogare pentru intervenția de urgență în cazul urșilor care atacă oameni sau provoacă daune materiale.
Și reprezentanții asociațiilor vânătorești și ai proprietarilor de terenuri din mai multe zone ale țării au solicitat, printr-un apel care a fost înaintat ministrului Mediului, să fie emis ordinul de derogare pentru vânătoarea la urși întrucât numărul pagubelor produse de aceste animale crește, iar populația este tot mai intolerantă și poate recurge la metode proprii de apărare.
De la începutul anului, în Harghita zeci de animale au fost ucise și patru persoane au ajuns la spital în urma unor atacuri ale urșilor.
AGERPRES