Într-o perioadă în care mulți pornesc în vacanță, dăm piept cu un val de zboruri anulate sau întârziate. Zeci de români au dormit două nopți într-un aeroport din Bruxelles. Sute de zboruri anulate în Europa.
Pe aeroporturile din Europa s-au înregistrat sute de astfel de situații și nu puțini au fost românii care au avut de suferit. CITEȘTE ȘI Volkswagen pune ChatGPT pe mașini De pildă, zeci de conaționali au dormit două nopți într-un aeroport din Bruxelles, arată Știrile Pro Tv. Condițiile meteo nefavorabile și numărul mare de avioane care trebuie să decoleze ori să aterizeze, în comparație cu personalul redus, ar fi dus la aceste probleme. Zeci de români aflați în Bruxelles ar fi trebuit să ajungă în Cluj miercuri seară. Însă zborul le-a fost anulat. Iar scenariul s-a repetat și ieri. Unii povestesc înverșunați că au deja două nopți de când dorm în aeroport.
Potrivit datelor Flightradar24.com, mii de zboruri sunt întârziate în mai toată Europa, o posibil problemă fiind furtunile. Există însă și problema lipsei de personal, sesizată și în vara anului trecut, în contextul în care companiile aeriene au disponibilizat personal în pandemia de COVID și nu au reangajat la același nivel.
Category: Stirile Punctul