O pensionară în vârstă de 64 de ani din judeţul Mureş, Magdolna Kacso, cu venituri extrem de modeste, care îngrijeşte aproape 60 de câini şi pisici, majoritatea fiind bătrâni şi bolnavi, a anunţat că oferă bijuteriile şi suveninurile pe care le confecţionează, în schimbul donaţiilor pe care oamenii le fac pentru hrana şi tratamentele medicale ale animalelor.
Magdolna Kacso a făcut un apel pe Facebook pentru a aduna suma de 1.600 de lei necesară unei operaţii la ochi pentru pisica Zorro, oferind la schimb bijuteriile confecţionate de ea.
„Ne-am mutat la Voivodeni de la Târgu Mureş, în urmă cu 18 ani, am cumpărat o căsuţă cu teren şi acum avem 48 de câini şi 9 pisicuţe de care avem grijă. Până acum doi ani, când am fost diagnosticată cu cancer de plămâni şi tumoră pe creier, eram artist plastic şi participam la târguri de arte plastice şi de meşteşugari şi din acele lucruri pe care le confecţionam şi le vindeam, întreţineam animalele. Era un venit în plus pe lângă pensie. De doi ani nu mai pot să merg în târguri. Problema este că animalele sunt bătrâne şi bolnave, iar acum trebuie să ducem la Cluj o pisicuţă, pentru operaţie la ochi. Costă între 1.000 şi 1.600 de lei şi încerc să ofer suveniruri în schimbul sumelor donate de oameni pentru îngrijiri medicale sau hrana câinilor şi pisicilor”, a declarat Magdolna Kacso, pentru AGERPRES.
Femeia a spus că a înfiinţat Asociaţia „Angel Land” prin care poate primi donaţiile, mai ales că de-a lungul anilor familia a vândut aproape tot ce a avut de valoare, pentru a putea asigura animalelor hrana şi tratamentele. AGERPRES
Foto: Facebook Cristina Gânj
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.