ONU trebuie să asigure ca identitatea minorităţilor naţionale să se păstreze şi acest lucru este important să fie recunoscut la nivel internaţional ca un drept fundamental al omului, a declarat miercuri, la New York, Péter Szijjártó, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior.
Potrivit comunicatului remis de MAE ungar, ministrul a declarat, în cadrul Adunării Generale a ONU, la sesiunea dedicată Declaraţiei privind drepturile minorităţilor, că protecţia drepturilor minorităţilor naţionale este un element central al politicii externe a Ungariei, pe care guvernul o susţine şi la nivel internaţional. Politicianul a subliniat că acest lucru nu este surprinzător, având în vedere că, din motive istorice, o treime dintre maghiari trăiesc în afara graniţelor Ungariei.
Şeful diplomaţiei ungare a subliniat că, în acest domeniu, ar trebui să prevaleze principiul reciprocităţii, iar drepturile comunităţilor maghiare ar trebui să fie pe deplin respectate pretutindeni, aşa cum face Ungaria pentru minorităţile naţionale care trăiesc în această ţară.
În toate ţările învecinate cu Ungaria trăiesc maghiari, iar în unele cazuri există provocări în ceea ce priveşte respectarea drepturilor lor, iar Guvernul ungar va continua să se exprime ferm în organizaţiile internaţionale pe această temă, a subliniat Péter Szijjártó.
În discursul său, ministrul ungar a subliniat că, în acest domeniu, ONU trebuie să ţină cont de anumite principii. În opinia sa, asigurarea drepturilor comunităţilor naţionale nu este o chestiune naţională, ci internaţională, iar păstrarea identităţii celor care aparţin minorităţilor trebuie garantată, iar pentru asta trebuie respectate atât drepturile individuale, cât şi cele colective.
De asemenea, este important faptul că identitatea naţională nu este neapărat acelaşi lucru în toate cazurile cu cetăţenia, iar cei în cauză ar trebui să fie consideraţi pretutindeni parte integrantă a societăţii în care trăiesc, a explicat Szijjártó.
Prin urmare, acesta a solicitat organismului mondial să ia în considerare recunoaşterea păstrării identităţii membrilor comunităţilor naţionale ca un drept fundamental al omului, care ar trebui să fie garantat de toate statele membre.
În cele din urmă, ministrul a subliniat că, în prezent, creştinii sunt cea mai persecutată religie din lume, iar Ungaria simte o responsabilitate faţă de aceste comunităţi, motiv pentru care a lansat programul Hungary Helps, care a oferit deja sprijin pentru o jumătate de milion de persoane din întreaga lume.
“Trebuie garantat ca nimeni să nu fie persecutat pe baza religiei sau a naţionalităţii”, a mai afirmat Péter Szijjártó, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior.
MTI