Preşedintele Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), Szilágyi Zsolt, a declarat vineri, la Băile Tuşnad, că revendicarea autonomiei este un semn al loialităţii secuilor faţă de România şi şi-a exprimat convingerea că autonomia ar face mai stabilă şi mai puternică ţara noastră.
„Indiferent cât de puternic este acest paradox, o revendicare a autonomiei secuieşti este un semn al loialităţii noastre faţă de România. Plătim impozite, taxe, ţinem cont de legile acestei ţări şi în schimb cerem statului să putem trăi ca şi cetăţeni cu drepturi depline. Eu nu vreau să fac nimic rău, haideţi să împărţim puterea, să facem ce ştim noi mai bine”, a spus Szilágyi Zsolt, potrivit traducerii oficiale.
Acesta a acuzat faptul că în România se petrece o „agresiune perpetuă” asupra comunităţii maghiare, dând ca exemple afirmaţiile fostului premier Mihai Tudose despre folosirea steagului secuiesc, situaţia Facultăţii de Medicină de la Târgu Mureş sau împiedicarea retrocedării bunurilor comunităţii maghiare.
Liderul PPMT a spus că este nevoie de o normalizare a situaţiei în România şi de un guvern care să înceapă un dialog cu maghiarii despre solicitarea privind autonomia.
„Noi avem convingerea că autonomia ar face mai stabilă şi mai puternică România. Un stat slab se teme de proprii lui cetăţeni. E o mare ruşine acel pamflet care are loc acum în Bucureşti. Doi premieri au consumat această ţară într-un timp atât de scurt şi încă tot nu ştim premierul care va fi atunci când va începe Preşedinţia României la UE. Normalizarea situaţiei din această ţară, un guvern stabil în Bucureşti, care să fie în stare de dialog cu secuii referitor la autonomie, cu maghiarii din Transilvania vizavi de autonomia maghiarilor ar fi un guvern mult mai de succes decât acesta care, practic, îşi demite proprii premieri”, a spus Szilágyi Zsolt. AGERPRES
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.