Azi, de la ora 18 la Galeria UNIREA Tîrgu Mureș se desfășoară expoziția Emoții, de Ligia Coman. Despre această expoziție, Ligia Coma a scris pe pagina de socializare: „Emoţii” este despre lumini și umbre, văzut și nevăzut, pamant și cer. În câteva cuvinte 36 de tablouri în care culoarea răsare din pensulă, șpaclu și chiar mai mult degetele sunt cele care modelează emoțiile mai vechi sau noi. Fiecare tablou făcut în tehnici combinate, are câte o poveste. Istorii încă neîngăduite sufletului pentru că ele trebuiesc descoperite pas cu pas de către ochiul iscoditor, mereu în căutare de frumos și de mistic. Am pus în fiecare nuanță prezentă în „Emoții” un gând de iubire, o frământare pe care fiecare o are. Dar tot zbuciumul a făcut ca pasărea Pheonix să învețe privitorul că viața începe de la primul pas și prima răsuflare. Mai mult, dacă vei privi tablourile vei fi surprins că gândul omului se relevă prin fiecare linie sau punct. Expoziția poate fi văzută la Tîrgu Mureș din data de 27 iunie până pe 7 iulie, la Galeria de Artă Unirea din strada Republicii nr. 9.
Vernisajul are loc marți, 27 iunie ora 18, organizat de Asociația Artiștilor Plastici Mureș.
Intrarea este liberă.
Cristina Vancea